Gri, bej sau chiar roşii, pavelele au început să acopere gropile din Botoşani. Imaginea bulevardului George Enescu este edificatoare în această privinţă. În zona Maternităţii craterele formate după multiplele cicluri îngheţ-dezgheţ sunt acum acoperite, dar nu de asfalt, ci de… pavaj.
Soluţia pentru acoperirea gropilor din şosele, una în premieră pentru Botoşani, aparţine viceprimarului Viorel Iliuţă. Acesta a optat pentru o asemenea variantă pentru a nu mai aştepta luna martie, când de obicei începeau intervenţiile la carosabil.
„Pavelele, pentru că sunt de trafic greu, cu lăţimea de 6 centimetri, permit acoperirea principalelor gropi. Nu mi-am propus să rezolv la perfecţie problema, ci mi-am propus să rezolv problema gropilor adânci, care puneau în pericol siguranţa circulaţiei”, ne-a declarat
Viorel Iliuţă.
S-a apelat la această variantă doar pentru gropile mari, cele mici rămânând să intre în ciclul obişnuit al plombărilor de primăvară. Soluţia este una provizorie, după terminarea iernii pavelele urmând să fie scoase şi redepozitate într-un spaţiu al
Primăriei Botoşani, de unde au şi fost aduse.
„Acele pavele sunt recuperate din fostul Pietonal Unirii, deci nu costă municipalitatea bani”, a precizat
viceprimarul Viorel Iliuţă.
Potrivit acestuia, operaţiunea presupune costuri minimale, doar cu manopera, lucrările fiind executate de
SC Conrec SA, firma care a câştigat licitaţia pentru întreţinerea străzilor din Botoşani.
VEZI ŞI:
Conrec asfaltează în februarie – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Bătaie de joc cu plombarea craterelor din asfalt