Botoșaniul face parte dintr-o companie de invidiat. Municipiul reședință de județ a fost introdus pe lista localităților din țară cu efect terapeutic în care este indicat să îți petreci timpul.
Deşi pare greu de crezut, în România se respiră mai bine decât în Elveţia! Ce-i drept, doar în anumite zone ale ţării, pe care le poţi transforma în destinaţii inedite pentru vacanţele tale, scrie Kilocalorii.com.
Sunt locurile mioritice unde poţi face o „cură” zdravănă de aer proaspăt, dincolo de betoanele şi noxele citadine, noteaza one.ro
Vrei să scapi de poluarea din oraşul tău? Să fugi departe de betoanele încinse de caniculă şi de zgomotul infernal al claxoanelor?
Ce zici de o escapadă în locurile cu cel mai curat aer din România?
Iată care sunt zonele liniştite, cu privelişti încântătoare, unde te poţi relaxa şi unde poţi respira aer proaspăt, potrivit one.ro:
1. Poiana Mărului se află la 150 de kilometri de Timişoara şi este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Banat;
2. Salina Slănic se află la aproximativ 100 de kilometri de Bucureşti;
3. Cluj-Napoca. Oraşul din inima Transilvaniei a fost desemnat locul unde se respiră cel mai curat aer din Europa, potrivit unui clasament întocmit de Asociaţia Respire;
4. Botoşani. Potrivit normelor impuse de Uniunea Europeană, Botoşaniul este singurul oraş din ţară care îndeplineşte regulile privind suprafaţa optimă de spaţiu verde;
5. Băile Tuşnad. Staţiunea din judeţul Harghita află la 650 de metri altitudine şi este cel mai mic oraş din ţară;
6. Breaza. Încă din anul 1928 oraşul din din judeţul Prahova este staţiune balneo-climaterică, iar aici poţi respira aer curat datorită ozonului şi ionilor negativi, cu efect terapeutic.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024