Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a publicat recent un raport pe anul 2015 cu numărul deţinătorilor de permis de conducere pe fiecare categorie, scriu reporterii de la ziarul Evenimentul.
Potrivit raportului, la nivel naţional Iaşul se clasează pe locul 10, în timp ce la nivelul regiunii, ocupă locul al doilea fiind depăşit de Suceava. Neamţul se clasează pe locul al patrulea la nivelul regiunii cu 160.480 de posesori de permis, depăşind doar Botoşaniul şi Vasluiul. La nivel naţional, cei mai mulţi posesori de permis de conducere sunt în Cluj, Timiş şi Constanţa Potrivit datelor statistice publicate recent de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), aferente anului 2015, în Neamţ, erau la finele anului 2015, 160.480 de posesori de permis de conducere, din care 157.855 cu categoria B, 33.968 cu categoria Am, valabilă pentru conducerea mopedelor şi aproape 10.000 cu categoriile A, A1 şi A2, pentru toate tipurile de motociclete. De asemenea, 29.821 de nemţeni sunt posesori de carnet categoria C, având dreptul legal de a conduce camioane, în timp ce 1.654 pot conduce troleibuze, 5.446 tractoare şi doar 19 tramvaie.
În Iaşi, raportul arată că deţineau permis de conducere 206.742 de persoane, din care aproximativ 2.000 nu aveau categoria B. La nivel naţional, Iaşul ocupă locul 10 ca număr de persoane care deţin permis de conducere, iar la niverlul judeţelor din Moldova, Iaşul ocupă locul al doilea după Suceava unde sunt 217.705 posesori. Pe locul al treilea, la nivelul regiunii, se situează Bacău cu 198.253 de persoane care deţin permis de conducere, urmat de Neamţ (160.480) , Botoşani (104.075) şi Vaslui (97.612). Referitor la ieşenii deţinători de permis auto, 203.631 deţin permis categoria B, 3.989 pot conduce tractoare, 4.715 troleibuz şi 756 tramvai. De asemenea, la categoria Am, valabilă pentru conducerea mopedelor sunt 48.403 persoane posesoare, în timp ce la categoriile A, A1 şi A2, destinate conducerii diferitelor tipuri de motociclete aproape 18.000 de ieşeni sunt deţinători, iar peste 24.000 de şoferi care deţin categoria B, deţin şi subcategoria BE care le permite să ataşeze o remorcă autovehiculului. Din acelaşi raport, mai rezultă că 32.282 deţin categoria C, destinată camioanelor. La Suceava, din regiune, sunt cei mai mulţi posesori de permis, 217.707 din care 215.099 deţin categoria B. La categoria Am, pentru motoscutere sunt 52.902 de posesori, în timp ce la categoriile A, A1 şi A2, destinate tuturor tipurilor de motociclete sunt aproape 58.000. De asemenea, potrivit raportului, 444.884 de suceveni deţin categoria C. Totodată, 6.558 de persoane pot conduce legal tractoare, 2.738 troleibuze şi doar 29 de persoane tramvaie.
În Bacău, al treilea judeţ din regiune ca număr de posesori de permis de conducere, sunt nu mai puţin de 198.253 şoferi, din care puţin peste 3.000 nu au categoria B.
De asemenea, 42.660 de băcăuani deţin categoria Am, peste 11.000 categoriile A, A1 şi A2, în timp ce 32.527 de persone pot conduce camioane, având categoria C. Totodată, în raportul DRPCIV se mai arată că 2.333 de persoane au permis pentru troleibuz, 3.776 pentru tractor şi doar 12 pentru tramvai. Botoşaniul se clasează pe locul al cincilea din regiune la numărul de şoferi. În judeţ, potrivit aceluiaşi raport, la finele anului 2015, erau 104.075 persoane posesoare de permis de conducere, dintre care 102.049 cu categoria B, ceea ce înseamnă că aproape 2.000 de botoşăneni nu deţin această categorie. În acelaşi timp, 205.492 de persoane deţin categoria Am, peste 5.000 de persoane categoriile A, A1 şi A2 pentru motociclete şi 18.537 de persoane categoria C. Mai puţini posesori sunt la troleibuze, tramvaie sau tractoare. De exemplu, în Botoşani, 1.765 de persoane au permis pentru troleibuze, 5.133 pentru tractoare şi 83 pentru tramvaie.
La Vaslui, unde e polul sărăciei, şi la capitolul permise de conducere, judeţul stă prost. Aici, doar 97.612 de persoane erau posesoare de carnet la finele anului 2015, potrivit raportului DRPCIV. La fel ca şi în celelalte judeţe, aproximativ 2.000 de persoane din totalul de posesori de carnet, nu deţin categoria B, 23.892 deţin categoria Am, circa 9.000 categoriile A, A1 şi A2, în timp ce 18.695 deţin categoria C. Totodată, în Vaslui sunt 2.189 de persoane posesoare de permis pentru troleibuze, 4.697 pentru tractoare şi doar 14 pentru tramvaie.
„Raporul extrage numărul de deținatori de permise de conducere adică persoane care la data de referință nu aveau dreptul de conducere anulat sau permisul preschimbat în străinătate. Referitor la deţinători de categorie, se consideră persoane care la data de referinţă aveau categoria valabilă, expirată, inapt medical sau retras medical”, se arată în raportul publicat de DRPCIV.
La categoria D, pentru microbuze cu mai mult de 8 locuri, autocare şi autobuze, clasamentul e astfel:
Iaşi -11.004
Bacău-10.578
Suceava-10.481
Neamţ-7.792
Vaslui-6.521
Botoşani - 6.277
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024