A devenit o obișnuință ca Botoșaniul să iasă în evidență la alegeri, iar oamenii din nord-estul României nu s-au dezmințit nici duminică, 26 mai.
Județul nostru se află la coada țării la ambele scrutine.
Astfel, la alegerile europarlamentare, cu o prezență de numai 39,72%, Botoșani ocupă penultimul loc pe țară, doar Vasluiul situându-se mai prost.
Până și Teleorman, județul de unde s-a lansat Liviu Dragnea în politică, stă mult mai bine, cu o participare la urne de 51,96%, mult peste media țării.
Situația nu diferă foarte mult nici la referendum, pe care Botoșani, cu 31,98%, l-a încheiat pe antepenultimul loc, lăsând în spate doar Vaslui și Mehedinți.
Liderul județean al liberalilor s-a declarat surprins doar de prezența mare din țară, nu și de cea redusă din Botoșani, care crede însă că este oarecum artificială.
”Nu neapărat că oamenii nu au mers la vot, nu avem atâția oameni în județul Botoșani, din păcate. Pentru că, din cauza PSD-ului, s-a întâmplat acest exod prin care oamenii au plecat la muncă în străinătate, pe de o parte. Pe de altă parte, cel puțin în comunele limitrofe cu Republica Moldova sau cu Ucraina avem foarte mulți cetățeni care au dublă cetățenie și sunt înscriși pe listele noastre astfel încât la total ne trag în urmă la prezența la vot”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
În ciuda prezenței slabe, în oraș s-a stat uneori la rând în mai multe secții, precum cele de la Școala 1 sau Colegiul Național AT Laurian.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024