Migrația a contribuit cel mai mult la producerea acestei situații.
Pe fondul declinului demografic, dar și al migrației tinerilor, numărul studenților români care sunt la facultate, în ciclul universitar de studii pentru licență, a scăzut la 377.370 de persoane, potrivit datelor extrase de Edupedu.ro din baza de date a Institutului Național de Statistică.
Este cel mai mic număr de studenți din 1998 încoace, mai arată cifrele oficiale.
Față de anul 2010, numărul de studenți români la licență a ajuns să fie aproape la jumătate. Situația poate fi pusă și pe seama introducerii procesului Bologna în 2014 (adică obținerea licenței în 3 ani, nu în patru cum era până atunci). Anul trecut erau înscrise la studii de licență 383.364 de persoane, în ușoară creștere față de anul anterior (2017), însă anul acesta (2018-2019) cifra a atins minime istorice pentru ultimele două decenii.
În total, la facultate în România, în ciclul de licență al anului școlar 2018-2019 erau circa 402.696 de studenți, din care 25.326 – studenți străini. Datele actualizate pentru anul școlar 2019-2020 vor fi comunicate de Institutul Național de Statistică și de Ministerul Educației abia la finalul acestuia, scrie amosnews.ro.
Numărul facultăților care încep cursurile azi este de 406 de stat și 148 particulare. Informațiile privind distribuția pe teritoriul României a instituțiilor de învățământ superior arată că acestea erau prezente în București și 36 de județe.
Nu există instituții de învățământ superior/facultăţi în județele Botoșani, Giurgiu, Ialomița, Tulcea și Vaslui.
Cei mai mulți studenți sunt în zona Capitalei, pe locul al doilea fiind Regiunea Nord-vest cu Cluj-Napoca cel mai important centru universitar, iar pe trei Regiunea Nord-Est, cu Iași.
Migrația a contribuit cel mai mult la declinul populației de studenți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024