Preşedintele Traian Băsescu a cerut oficial Guvernului la şedinţa la care a participat în această săptămână să analizeze reorganizarea administrativă a ţării prin înlocuirea celor 41 judeţe cu 8 judeţe mari sau 7 judeţe şi municipiul Bucureşti, arătând că actualul sistem, menţinut din 1968, generează ineficienţă în utilizarea banilor UE şi corupţie.
”Nu se poate vorbi despre o dezvoltare a României cu unităţi administrative atât de mici. Organizarea administrativă a României este făcută pe baza unei legi din anul 1968, la care nu s-au modificat, în 21 de ani de parlamentarism, nici măcar articolele în care scrie «Republica Socialistă România»”, a afirmat
şeful statului. Conform proiectului susţinut de preşedintele României, în regiunea de nord-est a ţării ar urma să se formeze un mega-judeţ pe scheletul actualei regiuni de dezvoltare, care acum cuprinde Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vaslui.
„Mai este un motiv pentru care trebuiesc desfiinţate cele 41 de judeţe şi împărţită România în 8 judeţe, sau în 7 judeţe şi municipiul Bucureşti, cu zona metropolitană şi Ilfov. Trebuie să lucrăm pe zone mari, astfel nu vom fi eficienţi şi nu vom lucra în favoarea cetăţeanului. Înţeleg supărarea partidelor politice pentru că dacă eşti şeful Consiliului Judeţean stăpâneşti judeţul. A venit momentul să ne ridicăm deasupra intereselor de partid”, a mai spus
Traian Băsescu. Potrivit informaţiilor vehiculate în mass-media centrală, la nivelul viitoarelor mega-judeţe ar urma să funcţioneze o singură Prefectură şi un singur Consiliu Judeţean, iar actualele servicii publice deconcentrate ar trece în subordinea primăriilor ca simple birouri fără personalitate juridică.