Echipa fanion a judeţului a revenit acasă după un periplu fără precedent pe linia Tbilisi – Craiova – Bucureşti – Varşovia – Iaşi – Botoşani. Roş-alb-albaştrii au sosit vineri în municipiul reşedinţă, iar sâmbătă la amiază au avut programat antrenament în perspectiva partidei pe care o vor disputa luni, de la ora 21:00, pe teren propriu cu Viitorul Constanţa.
După o lungă perioadă la echipă a revenit Ngadeu, care însă are mult de recuperat, însă se speră pe refacerea lui Martinus.
„Meciul cu Viitorul va fi unul dificil, ca orice partidă de campionat. Ştim cu toţii că am terminat sezonul trecut cu un 4 - 4 care nu ne-a mulţumit, am fost chiar aproape de a pierde acel joc. Ne dorim ca de data aceasta să fim mult mai atenţi, să tratăm foarte bine jocul. Venim după o perioadă cu foarte multă oboseală acumulată, drumuri, jocuri, care ne-au stors de puteri, dar avem un lot care trebuie să facă faţă pe toate planurile”, a afirmat Leo Grozavu.
Disputată la doar o lună şi jumătate de precedenta confruntare cu formaţia patronată şi antrenată de Gheorghe Hagi, partida de luni va aduce în faţa botoşănenilor o echipă mult mai experimentată, în care dispecer este Florin Cernat, fost jucător la Dinamo Kiev şi Hajduk Split.
„Nu pot comenta ce se întâmplă la Viitorul, pentru că nu e treaba mea, însă trebuie să recunoaştem că ne-a cam surprins pe toţi strategia folosită. Este însă treaba lor şi ei vor vedea dacă această strategie le va da sau nu satisfacţie. E clar că dacă au luat jucători cu experienţă au obiective îndrăzneţe în acest an, sunt o echipă periculoasă, cu jucători valoroşi, care îmbină tinereţea cu experienţa şi mai mult ca sigur că ne va aştepta o partidă dificilă”, a mai spus Leo Grozavu.
FC Botoşani – Viitorul Constanţa se dispută pe Stadionul Municipal şi este televizat de Look TV, Digi Sport şi Digi Sport. (S.B.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024