364.460 este numărul total de alegători cu drept de vot de la nivelul județului, așadar teoretic atâția cetățeni botoșăneni sunt așteptați să treacă pe la urne sâmbătă şi duminică, zilele în care se desfășoară referendumul pentru revizuirea Constituției.
Pregătirile au fost efectuate în detaliu, după două trageri la sorți într-o singură zi au fost identificați și președinți în secțiile de votare unde s-au înregistrat retrageri sau absențe.
Vineri, buletinele de vot au fost predate către reprezentanții din secții, care au venit însoțiți de polițiștii din comună, la Instituția Prefectului.
„În cursul zilei de astăzi (vineri, 5 octombrie n.r.) are loc repartizarea buletinelor de vot și a tuturor materialelor necesare votării către primarii unităților teritoriale din județ și către președinții secțiilor de votare din județ. Această distribuire se face după un program prestabilit, primarii și președinții știu când trebuie să ajungă la Instituția Prefectului și să ridice materialele respective”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani.
400.157
de buletine de vot au fost tipărite pentru județul Botoșani
ATENȚIE, botoșăneni
secțiile de votare sunt deschise în intervalul 7:00 – 21:00
În noaptea de sâmbătă spre duminică urnele vor fi sigilate și vor fi păzite de cadre ale structurilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Duminică seara la ora 21:00, președinții secțiilor de votare însoțiţi de doi membri trași la sorți și un jandarm, aduc buletinele de vot la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru ca mai apoi să fie predate Prefecturii.
Botoșănenii pot vota și pe liste suplimentare pentru că nu există restricții în ceea ce privește adresa de domiciliu din buletin. Iar președinții de secții de votare nu vor mai fi conectați permanent prin tabletele electronice care înregistrau în timp real prezența la vot.
Motivul invocat pentru neutilizarea tabletelor trimite la organizarea în pripă a acestui referendum.
„Termenul scurt rămas până la referendumul național pentru reviziuirea Constituției nu este suficient pentru implementarea sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, pe lângă procedurile de achiziție publică care trebuie efectuate fiind necesare și realizarea operațiunilor tehnice pentru instalarea și dezvoltarea programelor informatice aferente”,
Se arată în normativele privitoare la organizarea acestui scrutin.
Și probabil că și pragul de 30% prezență la vot va fi îndeplinit având în vedere că secțiile de votare stau deschise timp de două zile. Acest prag a fost modificat în 2013 la inițiativa USL de atunci, printre cei care au promovat proiectul de lege fiind și fostul ministru al justiției cunoscut ca „ministrul altă întrebare”, Florin Iordache, pe atunci deputat.
"Am depus un proiect de modificare a Legii referendumului care conţine două noutăţi: cvorumul de participare la referendum să fie scăzut de la 50% la 30% şi, a doua, nu mai puţin de 25% din populaţia cu drept de vot să se pronunţe Da sau Nu - cele două sunt condiţii cumulative",
a declarat atunci deputatul PSD Florin Iordache.
Pe atunci, parlamentarii USL considerau că pragul de 50% plus unu este foarte mare, în condiţiile în care s-a constatat că absenteismul este foarte ridicat.
1.559.000 lei
au fost alocați județului Botoșani pentru organizarea referendumului pentru familia
1.290.000 lei
reprezintă cheltuieli cu personalul din secțiile de votare
267.000 lei
sunt cheltuielile cu bunurile și serviciile
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024