Jucătorii lui Leo Grozavu pleacă mâine dimineață spre capitală, pentru a ajunge la meciul oficial programat pentru duminică, împotriva celor de la Voluntari, proaspăt finaliști în Cupa României.
Până la ora disputării partidei, staff-ul tehnic de la FC Botoșani colectează date despre adversar dar și despre jocul individual și colectiv al echipei.
”Un meci de campionat între două echipe cu același număr de puncte. E clar că fiecare își dorește să câștige pentru a lua o opțiune serioasă, măcar pentru a asigura locul 9. Nu va fi o partidă ușoară, știm cu toții Voluntariul este o echipă cu jucători valoroși în componență, dar ca de fiecare dată, orice adversar vrea să ne învingă, va trebui să transpire serios”,
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Fotbaliștii care joacă la Botoșani i-au dat totuși antrenorului doza de optimism necesară pregătirii următorului meci, prin prisma rezultatului obținut la Tg. Mureș.
Chiar dacă…
„Suntem pe final de campionat, există o stare de oboseală, în primul rând mentală, toată lumea știe că ne confruntăm cu anumite probleme și de ordin fizic pentru că avem mulți accidentați dar indiferent de ce se întâmplă, jucătorii care vor fi pe teren vor da totul pentru a obține un rezultat bun”,
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
FC Botoșani – FC Voluntari se va juca duminică de la ora 13:00. Atât FC Botoșani cât și FC Voluntari au câte 30 de puncte adunate până la acest moment, echipa botoșăneană ocupând locul 3 în clasamentul play-out-ului iar cei de la Voluntari aflându-se pe locul 4.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024