FC Botoșani nu a reușit să producă marea surpriză, dar părăsește cu capul sus Cupa României, după ce a învins pe CSU Craiova, 2 – 1 miercuri seară pe Stadionul Municipal. În tur oltenii s-au imous cu 5 - 1.
Prima repriză a aparținut în totalitate moldovenilor, care au atacat în valuri. Au reușit să deschidă scorul în minutul 13, când Axente a înțepat în poartă o minge scăpată în față de Mitrovici după o incursiune de toată frumusețea a lui Moruțan.
În minutul imediat următor s-a consemnat cea mai controverstă fază a meciului. Roman a șutat din careu, goalkeeperul oltenilor a scăpat în două rânduri balonul, căpitanul roș-alb-albaștrilor l-a trimis în plasă, însă centralul Marcel Bârsan a dat fault în atac.
Botoșănenii au presat susținut, cu Moruțan în mare formă, însă nu au reușit să concretizeze, în timp ce craiovenii nu au avut nici o ocazie notabilă.
A doua repriză s-a desfășurat sub aceleași auspicii. Botoșănenii au atacat continuu, craiovenii au stat la cutie.
Totul până în minutul 61, când Mitriță a avut o acțiune clasică pe stânga, a driblat spre centru și a șutat plasat la colțul scurt, 1 – 1.
Imediat, Enache l-a scos pe Axente și l-a introdus pe Golubovici, care în minutul 66 a scăpat singur cu portarul, pe care l-a lobat și a făcut 2 – 1.
A fost apoi asediu la poarta oltenilor, o sarabandă de ocazii și un tușier, Bogdan Gheorghe, care a scos spectatorii din sărite după ce a ridicat steagul la o sumedenie de atacuri botoșănene.
De două ori mingea a trecut prin fața porții craiovene, fără ca vreun botoșănean să o reia în plasă.
Oaspeții au avut o galerie de 30 de spectatori, gazdele de vreo 50, în condițiile în care asistența a fost slabă, doar vreo 2.000 de oameni pe Stadionul Municipal.
Costel Enache a mizat pe următorii jucători:
Cobrea – Plămadă (79 Tincu), Miron, Burcă – Roman (79 Serediuc), Achim, Rodriguez, Mușat – Moruțan, Axente (62 Axente), Golofca.
Alb-Albaștrii au jucat cu atacul letal: Gustavo – Băluță – Mitriță.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024