Anual, în perioada 16 – 22 septembrie, comunitatea internațională celebrează Săptămâna Mobilității Europene, inițiativă dedicată transportului urban durabil.
Desfășurată în acest an sub sloganul “Mobilitate nepoluantă, partajată şi inteligentă”, campania încurajează folosirea celor trei moduri de transport durabil – transportul public, transportul cu bicicleta și mersul pe jos, se arată într-un comunicat de presă.
Comisia Europeană a stabilit două obiective majore pentru mobilitatea urbană: eliminarea treptată a autoturismelor care folosesc carburanți tradiționali din orașe până în anul 2050 și trecerea la o logistică urbană cu zero emisii în marile orașe până în anul 2030
Săptămâna Mobilității Europene reprezintă o oportunitate perfectă de a explica provocările cu care se confruntă orașele în efortul lor de a opera o schimbare la nivel comportamental și de a avansa pe calea elaborării unei strategii durabile în materie de transport.
Săptămâna Mobilității Europene oferă oamenilor oportunitatea de a medita pe marginea adevăratei utilități a străzilor din orașe și de a dezbate soluții concrete de combatere a anumitor provocări, precum poluarea aerului și poluarea fonică, ambuteiajele, accidentele de circulație și problemele de sănătate.
De la prima sa ediţie, în 2002, impactul Săptămânii Europene a Mobilităţii a crescut rapid, atât în Europa, cât şi în lume. În 2016, s-au înregistrat oficial in campanie 2427 oraşe din 51 de ţări, dintre care 30 din România.
“Săptămâna Mobilității Europene atrage atenţia comunităţilor locale asupra efectelor negative asupra mediului și calității vieții pe care le au alegerile actuale în materie de mobilitate. Cetăţenii sunt încurajaţi să se gândească la opţiunile de transport disponibile şi să aleagă modalitatea adecvată de deplasare.”, a declarat dl. Eugen Mateciuc, director executiv al APM Botoșani.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani organizează şi în acest an o serie de activităţi dedicate acestui eveniment: înscrierea pe site-ul www.mobilityweek.eu, distribuirea de materiale informative populaţiei, monitorizarea nicvelului de zgomot în intersecţiile principale din municipiul Botoşani, susţinerea de activităţi educative în unităţile de învăţământ, etc.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024