Iaşul continuă să fie liderul regiunii în ceea ce priveşte fondurile europene atrase de beneficiarii Programului Operaţional Regional (POR).
La nivelul judeţului Iaşi au fost încheiate 40 de proiecte europene în cadrul acestui program european de finanţare, în valoare de 593,5 milioane lei. Această sumă reprezintă 32% din valoarea totală a celor 163 de contracte încheiate la nivel regional în cele şase judeţe (1,84 miliarde lei).
Podiumul judeţelor este completat de Botoşani (10 proiecte - 353 milioane lei) şi Neamţ (32 de proiecte - 256 milioane lei). Urmează apoi Bacăul (43 proiecte - 225,8 milioane lei), Vasluiul (5 proiecte - 225,5 milioane lei) şi Suceava (33 proiecte - 193,6 milioane lei).
Până acum, în cadrul POR, au fost câştigate proiecte promovate de autorităţi publice locale şi judeţene, firme şi biserici. Firmele private derulează proiecte de 30,8 milioane lei
La nivel public, proiectele implementate de către autorităţile locale şi judeţene sunt binecunoscute, în contextul în care atât Primăria Iaşi, cât şi Consiliul Judeţean anunţă semnări de contracte în conferinţe de presă sau prin intermediul comunicatelor. În schimb, mai puţin cunoscute sunt proiectele derulate de privaţi. Dintre cele 40 de proiecte aprobate până acum pe POR la Iaşi, 30 aparţin firmelor, în contextul în care 18 au o valoare totală de cel puţin un milion de lei, iar celelalte sub acest nivel. În total, proiectele implementate de către societăţi au o valoare de 30,8 milioane lei.
Într-un top regional după valoarea totală a proiectelor, mediul de afaceri ieşean este întrecut de cel băcăuan, în condiţiile în care 39 de firme din Bacău au proiecte în derulare de 35,3 milioane lei. Podiumul regional este completat de firmele din Suceava (20 proiecte, 24,5 milioane lei), urmând apoi judeţele Neamţ (20,8 milioane lei), Botoşani (5,4 milioane lei) şi Vaslui (3,5 milioane lei).
Potrivit Ziarului de Iaşi, dintre cele 163 de contracte semnate până acum pe POR, 119 aparţin firmelor din zona de nord-est a ţării, valoarea totală a proiectelor fiind de 120,4 milioane lei. În general, proiectele câştigate de către firmele ieşene vizează dezvoltarea societăţilor prin achiziţionarea de diverse echipamente şi dotări, precum şi prin implementarea de procese noi de producţie şi servicii ecologice.
Cele mai mari proiecte sunt derulate de Centrul de Afaceri Logis SRL (1,45 milioane lei), Casa cu Pietre SRL (1,44 milioane lei) şi Crizam SRL (1,43 milioane lei). Toate cele trei proiecte constau în special în achiziţia de utilaje şi echipamente performante. Prima firmă desfăşoară activităţi de consultanţă şi management, a doua prelucrează material lemnos, iar cealaltă activează în zona imobiliară.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024