Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2017 au fost înregistrate 1.653 de afaceri noi, faţă de doar 1045 în 2016, creşterea fiind de 56%.
După Botoşani, în topul creşterilor procentuale se află Cluj, Alba şi Bistriţa.
Volumul economiei locale a făcut ca anul trecut să fie un plus de 590 de firme noi, în timp ce în Cluj, care este pe locul doi, s-au înfiinţat 2.900 de firme în plus. În judeţele Teleorman, Giurgiu, Buzău, Galaţi şi Ialomiţa s-au întocmit cele mai fost cele mai puţine documentaţii de înfiinţare a unor firme.
Din cele 1635 de afaceri noi, 826 sunt SRL-uri adică aproape jumătate din total, 548 sunt II, 246 PFA şi 4 sunt Cooperative Agricole, iar 11 sunt IF. Nicio societate comercială pe acţiuni nu a fost înfiinţată în 2017.
„Nu este suficient pentru judeţ”
Clasarea judeţului Botoşani pe primul loc în ceea ce priveşte creşterea procentuală a numărului de afaceri noi în 2017 la nivel naţional, cu un plus de 56%, este văzută ca un succes insuficient pentru economia locală.
Economistul Gheorghe Sorescu, directorul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) Sucursala Botoşani, spune că această creştere nu este suficientă pentru o dezvoltare solidă a economiei pentru că în mare parte sunt afaceri mici noi, în timp ce investiţiile mari lipsesc.
„Creşterea de 56% a numărului afacerilor noi este un lucru bun pentru că avem nevoie de investiţii în Botoşani. Din păcate, din totalul afacerilor noi avem foarte multe PF şi II, adică afaceri mici. Ideal era să avem şi câteva intrări importante în economie, nişte investiţii private mari, dar nu avem. Drept urmare, această creştere este un lucru bun, dar nu suficient pentru judeţ”, a declarat Gheorghe Sorescu pentru Ziarul Evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024