Într-un clasament al vitalităţii culturale, realizat la nivelul anului 2017 de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, Botoşaniul se află pe locul 10.
Este un loc surprinzător având în vedere că se află înaintea unor orașe cu un cunoscut background cultural și recunoscut la nivelul țării, cum ar fi Iași (locul 11), Brașov (locul 14) sau Bistrița (locul 15). Botoșani este singurul oraș din Moldova care se află între primele 10.
Analiza a vizat 5 categorii de indicatori, 46 de oraşe cu excepţia municipiului Bucureşti care nu a fost inclus fiindcă are un caracter de dotări şi servicii culturale care domină restul oraşelor din ţară din punctul de vedere al vitalităţii culturale.
Potrivit Ziarul de Iaşi, analiza a fost realizată pentru cinci ani, perioada 2010 - 2015, în condiţiile în care ultimul astfel de clasament a fost făcut abia în 2009, însă pentru această clasificare s-au păstrat în vedere aceleaşi oraşe - reşedinţele de judeţ şi cele cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori considerate „principalii poli de dezvoltare umană din România, unde oportunităţile pentru activităţi culturale şi economia creativă sunt cel mai bine reprezentate“.
Cei cinci indicatori analizaţi în raportul de faţă sunt - infrastructura culturală, participarea culturală, buget / cheltuieli pentru activităţi culturale, resurse umane specializate şi industrii creative, iar toate aceste categorii au în total 38 de indicatori.
Spre exemplu, indicele infrastructurii dedicate activităţilor culturale a fost calculat ca fiind o medie a valorilor standardizate cu privire la dotarea respectivelor oraşe cu instituţii de cultură, de la biblioteci la cinematografe sau muzee, teatre, totul relativ la numărul de locuitori ai oraşului.
Conform studiului, pentru perioada stabilită (2010-2015), cel mai bun indice de vitalitate culturală a fost înregistrat pentru Botoșani în anul 2014 - 0,603, cel mai mic, pentru aceeași perioadă, fiind la nivelul anului 2013 - 0,310.
"Punctele forte ale orașului sunt resursele umane specializate și participarea culturală a populației. Instituții educaționale cu profil cultural cum sunt Liceul de Artă Ștefan Luchian și Școala Populară de Arte Botoșani înregistrează un număr mare de elevi și cursanți înscriși. Acești indicatori raportați la numărul total al locuitorilor orașului fac ca municipiul Botoșani să se afle în fiecare an în topul primelor 15 orașe în categoria de resurse umane specializate.
În ceea ce privește celălalt punct forte al orașului, participarea culturală, deși cu ușoare fluctuații pe perioada 2010-2015, este categoria de indicatori cu cele mai bune poziții, variind între locurile 1 și 7, atingând prima poziție în anul 2014. Printre factorii care au influențat menținerea unui consum cultural crescut raportat la numărul locuitorilor este apetitul pentru proiecțiile cinematografice.
Deschiderea în martie 2013 a centrului de shopping Uvertura Mall care deține un cinematograf – Cine Grand, primul cinematograf multiplex digital din Botoșani, cu o capacitate de 446 de locuri44 – a făcut ca numărul de spectatori la cinema să crească exponențial.
Și la capitolul infrastructură culturală orașul stă bine, plasându-se pe toată perioada analizată între primele 10 poziții.
Contribuie la această poziționare caracterul destul de numeros și divers al elementelor de infrastructură, orașul deținând muzee, două săli de cinema, un teatru dramatic și unul de animație, filarmonică și orchestră populară.
Punctul mai slab al orașului este categoria de industrii creative, care, după o aparentă redresare în 2011 și 2012, a revenit la valori negative în 2013, 2014 și 2015 din cauza fluctuațiilor între creșterea și scăderea profitului.
În ceea ce privește evoluția indicelui total de vitalitate culturală pentru municipiul Botoșani pe perioada 2010-2015, acesta păstrează valori similare, cu excepția anului 2014, unde înregistrează o creștere semnificativă, ocupând poziția 8 în top 15 orașe pentru anul respectiv.” (Sursa foto: Botoşani, on line)
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024