Conform unui ordin emis de prefectul Dan Nechifor, numărul consilierilor locali din judeţul Botoşani va suferi câteva modificări după scrutinul din iunie.
Aceasta pentru că, aşa cum arată datele statistice transmise de specialişti, numărul de locuitori din opt comune ale judeţului s-a modificat suficient de mult încât să ducă la stabilirea unei alte structuri a consiliului local.
Este vorba despre comuna Adăşeni, care în loc de 11, îşi va alege nouă consilieri, dar şi de comunele Răuseni, Santa Mare şi Vlăsineşti, care nu vor mai avea 13, ci 11 consilieri locali, în timp ce legislativul comunal din Vlădeni nu va mai avea 15 ci doar 13 membri.
”Sunt şi unităţi administrative în care datele constatate de Direcţia de Statistică, la începutul anului 2016, arată o creştere a populaţiei. De aceea la Băluşeni şi Curteşti vor fi aleşi cu doi consilieri locali mai mult decât în 2016, numărul acestora ajungând astfel la 15 consilieri, în timp ce în comuna Coşula, creşterea va duce la un consiliu local de 13 membri”
- Comunicat de presă Prefectura Botoșani
Conform ordinului prefectului apare şi o schimbare în ceea ce priveşte structura Consiliului Judeţean, acesta având acum 33 de membri. Modificarea se explică, însă, prin includerea preşedintelui de CJ în rândul consilierilor judeţeni, conform noutăţilor legislative pe baza cărora se va desfăşura runda de alegeri din vara acestui an.
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024