Botoșaniul va avea un pasaj subteran care va lega Cornișa de Aventura Parc de pe versantul Pacea – VIDEO

Această investiție va fi posibilă cu fonduri europene atrase printr-un proiect implementat de Primăria Botoșani.

 

Este depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și presupune amenajarea a 13,5 kilometri de pistă pentru biciclete în municipiul Botoșani, cu trei ramuri care vor avea ca punct final Parcul Cornișa.

 

„Interesant la această licitație este că vom executa o subtraversare astfel încât cetățenii care vor veni în acest parc de agrement sau pe partea dreaptă a drumului național, vor putea ajunge la Cornișa”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului

 

În prezent de pe o partea pe cealaltă a drumului național de la intrarea în municipiul dinspre Suceava botoșănenii obișnuiesc să traverseze neregulamentar.

 

Poliția Rutieră nu a dat aviz pentru o trecere de pietoni din cauza categoriei drumului și a vitezei excesive deși limita stabilită este de 50 km la oră.

 

 

„Și atunci, pentru pietoni și biclete am cerut în cadrul proiectului tehnic pentru biciclete o subtraversare. Vor fi două sensuri pentru biclete și trotuare stânga – dreapta pentru pietoni astfel încât să putem ajunge la Cornișa și pietonal dar și cu biciclete”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului

 

Licitația are o valoare de aproape 10 milioane de lei, fără TVA.

Ofertele pot fi depuse până pe data de 2 noiembrie 2023.

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code