Lacul din care este alimentat cu apă potabilă oraşul Botoşani este colmatat aproape în totalitate, iar responsabilii în domeniu nu au soluţii pentru a rezolva problema care va duce la dispariţia acumulării în următorul deceniu.
Municipiul Botoşani va rămâne fără apă potabilă în maximum 10 ani, dacă autorităţile nu găsesc o sursă alternativă de alimentare. Afirmaţia aparţine lui Tiberiu Prodan, şeful sistemului hidrotehnic din cadrul Administraţiei Bazinale de Ape Bacău. În momentul de faţă, reşedinţa celui mai nordic judeţ al României este alimentată cu apă din lacul de acumulare Bucecea, construit în 1977. Lacul este însă plin de nămol, iar din această cauză avariile la sistemul de alimentare cu apă se ţin lanţ.
Potrivit previziunilor experţilor, cel mai târziu în 2028 lacul de acumulare care alimentează Botoşaniul se va transforma într-o mlaştină uriaşă.
Barajul şi lacul de acumulare de la Bucecea se află la 26 de kilometri de municipiul Botoşani şi reprezintă singura sursă de alimentare cu apă a reşedinţei de judeţ. A fost dat în folosinţă în urmă cu 41 de ani, fiind amplasat pe cursul superior al râului Siret.
Lacul de acumulare a barajului se întinde pe 550 de hectare. De aici se extrage apa brută care este dirijată prin conducte către staţia de tratare şi epurare din Cătămărăşti, unde este produsă apa potabilă pentru oraş. Încă din 1996, la această acumulare au început să apară probleme majore. Mai precis, lacul se colmatează. Reziduurile şi nămolul se depun permanent, fără ca oficialii locali să aibă soluţii. Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani care este şi specialist în domeniul hidrotehnic, spune că această colmatare începe din coada lacului şi merge către zidul de beton al barajului.
Când a fost dat în folosinţă, lacul de acumulare avea o capacitate de peste 10,3 milioane de metri cubi. În prezent, capacitatea de generare a apei potabile s-a redus până la doar 2,7 milioane de metri cubi, adică un sfert din cea iniţială, arată un raport al Ministerului Apelor şi Pădurilor.
„Din capacitatea actuală, de aproximativ 2,7 milioane de metri cubi disponibili apă brută, 80% este colmatată. Practic, lacul de acumulare este în proporţie de 80% colmatat“, spune Ioan Deneş, ministrul Apelor şi Pădurilor.
Mai precis, în lacul de acumulare de la Bucecea, se află mai mult nămol decât apă. Potrivit specialiştilor locali, ultima acţiune de curăţire de nămol a lacului datează din 1982. În ultimele trei decenii, alte lucrări făcute acolo au vizat doar întreţinerea conductelor magistrale.
Ritmul de colmatare a lacului este accelerat. În 2010, aşa cum arăta Maricel Georgescu, fostul director al societăţii care furnizează servicii de apă şi canalizare în Botoşani, lacul era colmatat în proporţie de 70%. În numai opt ani, stratul de nămol a crescut cu 10%. În aceste condiţii şi pe fondul verilor secetoase din ultimii ani, lacul de acumulare de la Bucecea nu mai este o soluţie de viitor pentru alimentarea cu apă a Botoşaniului. Problema alimentării cu apă a Botoşaniului a intrat şi în atenţia autorităţilor centrale. Ministrul Apelor şi Pădurilor recunoaşte că este o problemă serioasă.
„Este singura sursă de alimentare în siguranţă a municipiului Botoşani“, a spus ministrul Deneş în timpul unei vizite în judeţul Botoşani organizată la finalul săptămânii trecute.
Cu ocazia aceleaşi vizite, Tiberiu Prodan, şeful sistemului hidrotehnic de la Administraţia Bazinală de Ape Bacău, a estimat că municipiul Botoşani va avea probleme mari în privinţa alimentării cu apă în următorii zece ani. Decolmatarea lacului de acumulare nu este o soluţie, susţin autorităţile. Şi asta fiindcă alimentarea cu apă a municipiului Botoşani ar trebui oprită vreme de 4-5 ani, atât cât ar dura lucrările.
„Cât timp s-ar face decolmatarea acumulării trebuie practic să nu mai poţi furniza acea apă brută. Ar trebui să nu mai furnizeze 4-5 ani de zile apă către Botoşani“, spune Ioan Deneş, citat de ziarul Adevărul
Barajul de la Bucecea, aşa cum a fost proiectat, are o durată de viaţă de 50 de ani. Cu alte cuvinte în 2027 iese din orice garanţie. Lac de acumulare amânat trei decenii O sursă alternativă de alimentare cu apă a Botoşaniului ar fi lacul de acumulare de la Vârful Câmpului. Acesta fost proiectat odată cu barajul din aceeaşi localitate, de pe râul Siret, la numai 10 kilometri de Bucecea. Lucrările au început în 1987, dar nici după trei decenii nu au fost finalizate.
În repetate rânduri, finanţarea pentru baraj a fost oprită, iar documentaţia a expirat, fiind cheltuite sume importante de bani pentru refacerea ei. Mai mult decât atât, este nevoie de expropieri masive pentru amenajarea lacului de acumulare care ar urma să alimenteze Botoşaniul, în locul celui de la Bucecea. Având în vedere că în zonă se află şi o rezervaţie naturală protejată prin lege, va trebui ca barajul să fie declarat obiectiv de interes naţional pentru a fi posibile expropierile.
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024