Peștii capturați, în cantitate de aproximativ șapte kilograme, au fost redați mediului natural.
În urma acțiunilor executate în acest weekend de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, pe linia prevenirii braconajului piscicol, au fost depistați doi bărbați care braconau pe râul Prut cu o plasă din fir textil având lungimea de 120 de metri.
Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit cu scule neautorizate și tentativă de furt de pește, dosarul urmând a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Plasa de pescuit și barca gonflabilă folosită de cei doi bărbați au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștii capturați, în cantitate de aproximativ șapte kilograme, au fost redați mediului natural.
În cadrul acelorași acțiuni, au fost aplicate și 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura.
De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au aplicat nu mai puțin de 86 de sancțiuni contravenționale în urma controalelor efectuate în habitatele piscicole naturale ale județului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024