Oficialii echipei de sub Tâmpa sunt tentaţi să dea vina pe arbitraj pentru înfrângerea suferită vineri, 1 – 2 pe teren propriu cu FC Botoşani, în prologul etapei IV din Liga I. Chiar un fost „cavaler al fluierului” este cel care acuză decizia centralului Adrian Cojocaru de a acorda lovitură de la 11 metri pentru roş-alb-albaştri.
Centralul a arătat punctul cu var după un duel aerian pe care Hadnagy l-a terminat la pământ, iar Vaşvari a transformat lovitura de la 11 metri.
„Sunt nişte greşeli pe care eu nu mi le explic. A venit şi acel penalty în urma unei erori grave de arbitraj. În repriza secundă am încercat să atacam dar au fost multe erori în jocul echipei”, a afirmat
Constantin Zotta.
CITEŞTE ŞI:
Popovici după victoria de la Braşov: Demonstrăm că merităm să fim în Liga 1
Pe de altă parte, directorul general al
FC Braşov recunoaşte că galben-negrii nu au făcut tocmai o partidă extraordinară.
„Am făcut o primă repriză bună spre foarte bună. Am avut trei situaţii clare de a deschide scorul, dar nu am reuşit să înscriem. Am văzut apoi nişte greşeli şi nu este pentru prima oară în acest campionat (…) Nu-mi explic aceasta situaţie pentru ca sunt aceiaşi jucători care au câştigat puncte importante în returul campionatului trecut. Trebuie să facem o analiză corectă, să jucăm mai bine şi să câştigăm meciul cu Oţelul. Sunt foarte nemulţumit de modul în care s-a jucat în repriza secundă, dar şi de faptul că nu am reacţionat”, a declarat
Constantin Zotta, care a adăugat că,
„este supărare mare”.
După
FC Braşov – FC Botoşani 1 – 2 gazdele au rămas cu două puncte din patru etape, iar băieţii lui Cristi Popovici sunt lideri pentru câteva ore, până ce se dispută şi celelalte meciuri ale rundei.
CITEŞTE ŞI:
Victorie sub Tâmpa cu botoşănean bătut la final; FC Braşov - FC Botoşani 1 - 2