O campioană mondială , două vice-campioane mondiale și doi sportivi clasați pe locul III în lume au fost premiate în aplauze în ședința de Consiliu Local de astăzi.
Sportivii sunt componenți ai secției de canotaj din cadrul Clubului Sportiv Botoșani.
”Este o secție cu tradiție în Botoșani care de-a lungul anilor a scris istorie. După cum cu toții cunoaștem cele mai cunoscute nume din canotajul botoșănean care subliniez aici, au fost selecționate, antrenate și au participat la competiții interne și internaționale, sub culorile Clubului Sportiv Botoșani sunt Georgeta Damian Andronache, Simona Schimbeschi, Cojocariu Adelina, Crăciun Ioana, Bejenariu Liliana, Heghiș Mădălina”,
Andrei Amos, director adjunct CS Botoșani
Trei dintre ele sunt în activitatea competițională și în prezent
Iată că tradiția este dusă mai departe de o nouă generație de sportivi despre care cu siguranță se va auzi în anii viitori la tot felul de competiții interne și internaționale.
Acești sportivi sunt proaspăt medaliați la Campionatul Mondial de juniori 1 și Campionatul European de juniori 1.
Ei sunt Maftei Tabita locul 1 și medalia de aur la campionatul mondial și locul 1 și medalia de aur la campionatul european, Balețchi Alina locul 2 și medalie de argint la campionatul mondial, locul 3 și medalie de bronz la campionatul european, Ciritel Cosmina, locul 3 și medalie de bronz la campionatul mondial, locul 1 și medalie de aur la campionatul european, Acsinte Irina locul 2 și medalie de argint la campionatul mondial, locul 3 și medalie de bronz la campionatul european, Huc Ciprian, locul 3 și medalie de bronz la campionatul mondial, locul 1 și medalie de aur la campionatul european pentru tineret la canotaj, locul 2 și medalie de argint la campionatul european de canotaj juniori.
„Meritul este al antrenorilor secției de canotaj, Bulie Iulia și Bulie George care au dat dovadă de răbdare și mult profesionalism pentru a forma această nouă generație de canotori. Meritul este și al sportivilor care au dat dovadă de multă muncă, seriozitate, disciplină, determinare și iată cî în numai patru, cinci ani au reușit să ajungă pe cele mai înalte trepte ale campionatelor europene și mondiale”,
Andrei Amos, director adjunct CS Botoșani
Primarul Cătălin Flutur le-a oferit diplome de excelență și premii financiare atât sportivilor cât și antrenorilor.
”O să vreau și eu ca în numele botoșănenilor să vă mulțumesc pentru ceea ce faceți să mulțumesc CL care a adoptat această hotărâre astăzi, să mă bucur că tradiția, cel puțin în această ramură de canotaj a Botoșaniului, este dusă în continuare cu mare succes de către dv. Dl consilier Amos a făcut câteva referiri, eu nu pot să le uit pe Sanda Toma și Elisabeta Lipă și ele sunt convins, mândre de voi”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
După ordinea premiilor, sportivii au primit de la Consiliul Local premii bănești în valoare de 1.200 lei, 1.000 de lei, respectiv 800 de lei.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024