Breaking news
Botoșăneancă ridicată de Poliție după ce a încercat să intre cu GLOANȚE în Parlament - FOTO

Informaţia că o tânără care apare pe o listă cu colaboratorii AUR a fost prinsă miercuri la controlul obligatoriu de la intrarea în sediul Parlamentului cu patru gloanțe a făcut înconjurul ţării.

Numele tinerei este Elena Ariadna Cîrligeanu, din Botoșani. Potrivit unui comunicat AUR, ea figurează că membru al  Biroului Național de Conducere al partidului.

 

”Referitor la incidentul din această dimineață, facem precizarea că persoana în cauză este colaboratoare a Grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților. Conform procedurilor legale, persoana a fost condusă la Secția 17 de Poliție”, a anunțat miercuri biroul de comunicare al Camerei Deputaților.

 

”E vorba de o doamnă care apare în fiecare săptămână pe o listă cu mai mulți colaboratori AUR, la controlul de azi dimineață s-au găsit patru cartușe letale în geanta sa. Acum e la secția de poliție, s-a deschis un dosar penal, se fac cercetări pentru a se verifica dacă gloanțele sunt pentru o armă care ar fi fost introdusă de altcineva în Parlament”, a declarat Alfred Simonis pentru G4Media.

 

Simonis a mai spus că a propus pe grupul biroului permanent al Camerei suspendarea accesului în clădire pentru cei fără legitimație, dar grupul AUR se opune unui astfel de demers.

 

Potrivit sursei citate, botoșăneanca a declarat la poliție că ar fi luat gloanțele de la un exercițiu de tragere și că acestea nu sunt letale.

 

 


(Ariadna Cîrligeanu / Facebook)

 

 

Reacția AUR: Solicităm o expertiză tehnică!

 

Cei de la AUR solicită o anchetă care să clarifice acest incident și o conferință de presă în care să explice ceea ce s-a întâmplat.

 

”Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită autorităților competente clarificarea de urgență a incidentului petrecut la Parlamentul României în care a fost implicată o colaboratoare a partidului. Solicităm instituțiilor abilitate o expertiză tehnică prin care să clarifice condiția tehnică a obiectelor în discuție. Totodată, cerem autorităților organizarea unei conferințe de presă, în cel mai scurt timp, în care să lămurească deplin acest subiect”, arată un comunicat AUR.

 

George Simion: ”Erau brelocuri!”

 

Liderul AUR, George Simion, a declarat pentru News.ro că gloanțele aduse de Elena Ariadna Cîrligeanu ar fi ”brelocuri”.

 

”Erau brelocuri, suveniruri. Au scos o invenţie, că băgăm armament”, a declarat George Simion, care protestează miercuri în fața Parlamentului împreună cu mai mulți simpatizanți împotriva unor proiecte legislative.

 

Mesajul Ariadnei Cîrligeanu în această dimineață: ”Cu toții la Parlament!”

 

În această dimineață, Ariadna Cîrligeanu - care este studentă în București - a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care îi îndeamnă pe toți să vină la Parlament.

 

”Azi la ora 08:00 cu toții la Parlament. Nu ne vindeți Țara, ciocoilor! Nu vă lăsăm! Azi toate drumurile duc la București”, a scris Ariadna Cîrligeanu.

 

Ariadna Cîrligeanu are 22 de ani, pe care i-a împlinit în urmă cu două zile. ”Când mama a aflat că va avea un copil, s-a rugat către Dumnezeu ca acel copil care se va naște să-i ajute pe cei din jurul său. Mulțumesc, mamă! Am fost binecuvântată cu acest drum. La 22 de ani, apăr România”, a scris botoșăneanca pe pagina de socializare.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
George Simion fugărit de la un concurs cu berbeci, liberalii i-au închis poarta... în nas – VIDEO
Popăuți asaltat de mii de botoșăneni, Simion de la AUR a furat startul și l-a sabotat pe Daea – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Poliția Botoșani, INFORMAȚII OFICIALE despre BĂRBATUL ÎMPUȘCAT: Prezenta o plagă prin împușcare – VIDEO & FOTOGALERIE
La câteva minute după ce Botoșăneanul a făcut public faptul că un bărbat a fost găsit împușcat pe drumul Cucorăni – Bucecea, Inspectoratul de Poliție Județean a emis un comunicat pe care îl prezentăm integral mai jos.
Profesor de liceu găsit împușcat într-o mașină la Cucorăni
Bărbatul găsit împușcat în mașină este profesor la un liceu din județ.
ULTIMĂ ORĂ: Bărbat găsit împușcat într-o mașină, la câțiva kilometri de oraș
Tragedie petrecută în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Medicul Mariana Pitrop a contestat la Tribunal decizia de suspendare din funcție
Solicitarea adresată instanței de judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani ieri, 31 august 2023.
SEARA ACEASTA: Trei botoşăneni, printre care un copil de un an, au murit pe loc într-un groaznic accident rutier - GALERIE FOTO
Trei persoane și-au pierdut viața, iar un băiat de 10 ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Crasnaleuca, în această seară.
MĂRTURII cutremurătoare ale mamei, Alexandra a murit cu asistentele lângă ea: În brațe au dus-o la baie / A zis că e toată rece - VIDEO
Era 17 august 2023, în jurul după amiezii când Alexandra a ajuns cu copiii acasă la mama ei.I s-a plâns că nu se simte prea bine.
Și mama Alexandrei a trimis mesaje neîncetat toată noaptea: Nu am îndrăznit să sun / M-au asigurat că este bine îngrijită – VIDEO
Nu doar Alexandra a trimis mesaje peste mesaje în noaptea în care s-a chinuit în Maternitatea Botoșani.Aflată de gardă la Spitalul de Copii, mama ei a făcut același lucru.
Mama Alexandrei, PRIMELE declarații după tragedie: Eu am avut încredere în colegele mele, în sistem / Mama, ajută-mă – VIDEO
La peste o săptămână de la decesul fiicei sale, perioadă în care și-a plâns durerea în mod discret, Doina Miron a făcut primele declarații privitoare la tragedia care i-a lovit în mod nedrept familia.
Pauză la audieri: Primele declarații făcute de avocată, telefonul Alexandrei a fost ridicat pentru percheziție informatică – FOTO & VIDEO
S-au scurs deja aproape trei ore de audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
ÎN ACESTE MOMENTE: Prima persoană chemată la audieri este soțul Alexandrei – FOTO & VIDEO
 Patru membri din familia Alexandrei Ivanov se află în aceste momente la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) pentru a fi audiați în calitate de martori, în dosarul privitor la moartea tinerei.
Tatăl Alexandrei, sfâșiat de durere la Poliție: E foarte greu/ Să se facă dreptate – FOTO & VIDEO
A ajuns la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) pentru a fi audiat și tatăl Alexandrei.
Maraton de audieri la Poliție, avocata din Iași: Va fi o zi lungă – VIDEO
 Avocata din Iași a ajuns la Botoșani încă de luni, 28 august 2023.
Fratele Alexandrei, în fața Poliției: Să se ia măsurile care trebuie/ Toată lumea este revoltată – FOTO & VIDEO
Vlad Miron, fratele Alexandrei, a transmis primele cuvintele din fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
ASTĂZI: Familia Alexandrei audiată la Poliție despre noaptea tragediei – FOTO & VIDEO
 Începând cu ora 9:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au început audierile în cazul Alexandrei Ivanov.
Fiica soților care au MURIT în urma exploziilor de la Crevedia, mesaj sfâșietor: Ne-ați lăsat singuri
După tragedia în care și-a pierdut părinții, tânăra a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
Primarul din Caracal, tatăl patronul stației GPL care a explodat, și-a dat DEMISIA din PSD
Ion Doldurea, primarul al cărui fiu deține stația GPL, renunță la funcțiile din PSD și la calitatea de membru al partidului.
Tragedia de la Crevedia: Apel la botoșăneni să doneze SÂNGE, centrul deschis toată săptămâna
La primele ore ale dimineții mai mulți botoșăneni impresionați de drama de la Credevei s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Botoșani.
Primarul din Caracal, tatăl patronului stației GPL care a explodat, despre pompierii răniți în incendiu: Este problema lor
Din primele informații ale anchetei desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, stația GPL ar funcționa, în acte, la Botoșani.
ULUITOR: Stația care a explodat la Crevedia ar funcționa în acte la Botoșani
Stația GPL care a explodat în Crevedia nu funcționa legal și nu avea autorizații ISCIR sau CNICIR. Mai mult, stația ar fi funcționat la Botoșani, din primele date ale anchetei ISU.
Cabinetul doctoriței Pitrop vandalizat de persoane necunoscute, Poliția a deschis o anchetă – FOTOGALERIE
 Apelul la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a fost efectuat prin numărul unic de urgență 112.
Uitati-va la ea, ce moaca de prajita are. Sigur baga legale zilnic, de unde reiese si acest comportament violent.AUR i-a adunat pe toti drogatii si derbedeii si i-a adus in Parlament.
28 iunie 2023, 15:09
"Googl e", nu spun ca nu ai dreptate, dar si zvarcolelile acestei tinere alaturi de ceilalti membri AUR au acelasi scop: osul despre care bine mentionai. Daca ea chiar doreste sa faca o schimbare in bine, atunci sa-si termine studiile, sa acumuleze experienta si realizari in domeniul in care se va specializa, iar pe baza acestor competente sa isi inceapa o cariera politica in care sa isi valorifice cunostintele. Deocamdata actiunile ei sunt in contradictie cu acest mod sanatos de a te forma ca specialist intr-o anumita ramura profesionala.
15 mai 2023, 12:01
Patru cartuse folosite. Fara praf de pusca in ele. Letale au fost candva. Valuri, valuri si tipete din partea celor care au un os gras de ros.
10 mai 2023, 22:14
Radu grădinaru trebuie cercetat. Cum a ajuns o nulitate ca el în senat ? Nu știe să lege frază.Este un laș.
10 mai 2023, 20:23
Iorga a fost ucis de tineri radicalizati precum Elena Adriana Cirligeanu din Botosani, care stia ca in parlament nu e permis accesul cu arme. Brelocul nu e un glont ci 4. Inainte de a fi ucis Iorga a fost atacat si intimidat. Istoria se repeta. Nu cunosc familia Cirligeanu dar ma gandesc ca parintii ei nu isi doresc pentru fiica lor notorietatea asasinilor lui Iorga!
10 mai 2023, 16:47
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Putem constitui o comisie prin ordin de prefect în care invităm Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară, Serviciul de Metrologie și ne putem stabili un targhet, o zonă de activitate și putem face un control ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9744 lei
USD
Dolarul SUA
4.7191 lei
CHF
Francul elveţian
5.1701 lei
GBP
Lira sterlină
5.7415 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1518 lei
XAU
Gramul de aur
278.1602 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2569 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2848 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0182 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4671 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.3 o C
Dorohoi
19.7 o C
Bucecea
18.7 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
21.0 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.