Breaking news
Cabinetul doctoriței Pitrop vandalizat de persoane necunoscute, Poliția a deschis o anchetă – FOTOGALERIE

 

Apelul la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a fost efectuat prin numărul unic de urgență 112.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un imobil din Calea Națională, din apropierea Gării ar fi fost vandalizat.

 

Este vorba despre spațiul în care medicul Mariana Pitrop deține un cabinet privat de consultații.

 

„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar o parte dintre geamurile imobilului respectiv erau distruse. Totodată, peretele imobilului era scris cu o substanță neagră”,

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Pe geamurile cabinetului dar și pe ușa de acces au fost scrise cuvintele: „Nu am aer” și „Alexandra”.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. La acest moment sunt desfășurate cercetări asupra faptei, urmând să fie identificați și autorii.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
EXPLICAȚII de la șefii spitalului! CE anume a făcut doctorița Pitrop în noaptea gărzii: Dormea, nu dormea....

 

MESAJ tulburător după moartea polițistului botoșănean: Regret că nu te-am ascultat
Polițistul decedat a provocat multă durere în rândul celor dragi.
TULBURĂTOR: Polițistul s-ar fi sinucis pe mormântul fiicei sale pe care o chema Andreea
Detalii cutremurătoare în cazul polițiștului găsit împușcat în cap. 
El este polițistul din Botoșani găsit împușcat în cap azi dimineață – FOTO
Moartea fulgerătoare a acestuia a șocat întreaga comunitate.
Polițistul găsit împușcat în cimitir este din municipiul Botoșani, lucra de aproape trei decenii în Inspectorat
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au făcut publice primele informații despre polițistul găsit împușcat în cimitir.
ASTĂZI la Botoșani: Polițist găsit împușcat cu arma din dotare
Incident șocant petrecut în această dimineață.
Punct final în uriașul proces al Baroului Bota: După mai bine de un deceniu de anchete și procese nu a fost condamnat nimeni - Ni s-au furat 10 ani și jumătate din viață
Procesul mamut intentat mai multor membri ai Baroului Bota, în principal pentru practicarea fără drept a meseriei de avocat, s-a terminat astăzi la Curtea de Apel Suceava după șase amânări ale pronunțării.
Eforturi disperate pentru salvarea fetiței de 2 ani rănită în explozie
Echipajul de terapie intensivă mobilă solicitat pentru fetița cu arsuri a dus o luptă contracronometru pentru a-i salva viața.
Fetiță de 2 ani arsă pe față și pe mâini când era singură acasă, a fost transportată de urgență la spital – FOTOGALERIE
O fetiță de 2 ani a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini după ce în camera unde se juca a izbucnit un incendiu. Când s-a produs evenimentul, copila era singură în casă.
Dosar la Parchet pentru o importantă firmă de transport din Botoșani: 7.000 de morți trimiși în călătorii, patronii au refuzat să arate actele
Una dintre cele mai importante companii de transport persoane din Botoșani este vizată de o amplă anchetă a procurorilor botoșăneni.Suspiciunile privitoare la activitatea desfășurată de această firmă au apărut în urma unei sesizări.
Meciuri grele între șefa de la Județ și ONG-istul din spatele protestului: Sunteți locuitor al acestor comunități? – VIDEO
Organizatorii protestului au mers în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ pentru a participa la o discuție cu președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.
Scandal cu gesturi obscene: Bărbat încătușat de jandarmi chiar de lângă protestatari – FOTOGALERIE
 Incident petrecut vineri chiar în timpul protestului pentru drumul județean Mileanca – Coțușca.
Zeci de oameni, protest la CJ pentru modernizarea unui drum județean - Visăm drumuri asfaltate, dar vă faceți voi palate – VIDEO & GALERIE FOTO
În jur de 25 de mașini se află la această oră în centrul orașul în cadrul unui protest organizat pentru asfaltarea DJ 293 Mileanca – Coțușca, cel puțin teoretic de către cetățenii din cele două comune.
Consiliul Județean caută sponsori și apelează la bunăvoința primarilor ca să organizeze parada datinilor și obiceiurilor de iarnă
Reacțiile virulente apărute în spațiul public imediat după anunțul făcut de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani privind anularea Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă ”Din străbuni, din oameni buni” a provocat o reacție rapidă a Consiliului Județean, căruia CJCPCT i se subordonează.
Mulțumiți-i lui Ciolacu și legilor lui idioate: După aproape 50 de ani la Botoșani NU se mai organizează Parada Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă
După aproape 50 de ani de când este organizat, evenimentul cel mai popular care avea loc la Botoșani înaintea sărbătorilor de iarnă a fost anulat.Un eveniment la care participau în fiecare an mii de botoșăneni. 
Bărbat găsit mort pe un câmp sub o încărcătură de azbociment
Un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a pierdut viața după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu plăci de azbociment. Tragedia s-a produs pe un câmp din comuna Nicșeni.
Protecția Consumatorilor a închis unul dintre magazinele Lidl de la Botoșani, clienții evacuați de urgență – VIDEO & GALERIE FOTO
Controlul celor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) este în acest moment în plină desfășurare.
Dan Alexa și-a anunțat plecarea de la FC Botoșani, după meciul cu Sepsi: Nu se mai poate continua așa
La finalul partidei, Dan Alexa s-a declarat extrem de dezamăgit de rezultatul final, dar și de prestația elevilor săi.
SEARA ACEASTA: Avarie uriașă la magistrala de la Leorda, Dorohoi a rămas fără apă, municipiul Botoșani afectat și el
În aceste momente echipajele de intervenție ale SC Nova Apaserv se află pe teren pentru o avarie de amploare care s-a produs la principala magistrală care alimentează mare parte din județul Botoșani.
ULTIMA ORĂ: Avarie la o conductă principală, ”cartierul milionarilor”, un oraș și cinci comune au rămas fără apă
Din cauza unei avarii apărute pe conducta de aducțiune Botoșani – Flămânzi, cu localizare în sensul giratoriu Alfa Land, SC Nova Apaserv SA anunță că a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei.
Florin Țurcanu, primele cuvinte după ieșirea din închisoare
Chiar în ziua în care Tribunalul a respins contestația Parchetului local și a păstrat decizia din iulie a Judecătoriei de eliberare condiționată, Florin Țurcanu a ieșit din Penitenciarul Botoșani.
cred ca toti doftorasii astia de carton cu stiinta de carte indoielnica vor lua aminte. ei se cred dumnezei, ati vazut ce a spus individul ala chirurg ca are dreptul sa doarma in garda si ca nu sta el cu paine si sare in fata pacientului.tot acest tupeu se datoreaza spagilor, e interesant sa le vedeti averile. norocul lor este ca nu trebuie sa-si justifice averea. numai un prost poate crede ca vilele se fac din salar.
24 august 2023, 17:32
Ăștia sunt bugetarii României care vor și pielea oamenilor ca să trăiască ei bn.
24 august 2023, 15:55
De ce sa isi faca treaba si sa inceapa o ancheta sa descopere autorii?! Sa stea si ei linistiti asa cum a stat "d.na doctor" cat timp suferea fata aia. Si o data sters mesajul ar trebui rescris la infinit...sa fie asta imaginea doamnei pt viitoarea ei cariera...
24 august 2023, 14:59
Doinița nu are cabinet?
24 august 2023, 14:19
Din păcate camere nu sunt în zona deloc. Nici farmacia nu are pentru că are alarmă.Chiar sunt curios dacă acești oameni ai legii care dau amenzi pe ochi frumoși ii vor găsi pe făptași.
24 august 2023, 14:16
Rog poliția să își facă datoria în două viteze: încet și foarte încet, spre deloc. Cuvintele acelea o dor?
24 august 2023, 14:12
Vai cat de frumos ar fi sa nu vrea nimeni sa puna mana sa stearga STIGMATUL !
24 august 2023, 11:56
Hopa! Aceasta era faimoasa doctorita a femeii care a decedat?
24 august 2023, 11:48
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.4 o C
Dorohoi
-3.4 o C
Bucecea
-4.4 o C
Darabani
-1.2 o C
Saveni
-2.9 o C
Ştefăneşti
1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.