Breaking news
Crește din nou rata, municipiul Botoșani face pași mari spre reînchiderea HoReCa în luna martie

Datele transmise sâmbătă de Direcția de Sănătate Publică (DSP) arată o creștere constantă a ratei în municipiul Botoșani.

În ritmul actual, peste două săptămâni suntem ”pe roșu”

 

Aceasta a atins astăzi nivelul de 2,59 la mie după ce în urmă cu două săptămâni era de 2,15.


Cu alte cuvinte, rata s-a majorat săptămânal cu câte 0,22 la mie, iar dacă ritmul se va păstra, peste două săptămână vom depăși pragul de 3 la mie la care se închid restaurantele, cafenelele, cazinourile și alte activități.


Cu excepția livrărilor, activitatea HoReCa a fost sistată timp de două luni în capitala județului, de la începutul lui noiembrie până pe 2 ianuarie.


Per total județ ne aflăm la nivelul de 1,19, adică suntem pe verde, numai că măsurile de întrerupere / reducere a unor activități se adoptă la nivel de localitate.  


La nivelul zilei de astăzi o singură localitate, Dobârceni, cu 3,25%, se află în ”scenariul roșu”.


49


de cazuri s-au înregistrat la Botoșani în ultimele 24 de ore, din care 32 în municipiul reședință


Iată situația în urban:


2,59 la Botoșani  
0,69 Dorohoi
2,01 Bucecea
0,52 Darabani
0,26 Flămânzi
0,25 Săveni
0,47 Ștefănești


Menționăm că începând de vineri s-a schimbat modul de calcul al ratei, în sensul reintroducerii focarelor din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi și alte centre asemănătoare.


Totuși, din situația făcută publică de DSP, reiese că nu aveam vreun focar activ, ceea ce ar însemna că în municipiul Botoșani rata nu a crescut din cauza modificării sistemului de calcul.

 

loading...
Administratorul unui pub și un comerciant au încercat desființarea hotărârii de închidere a piețelor și HoReCa, surpriză de proporții la Tribunal
Afaceri închise, privații și cetățenii amendați pe unde sunt prinși, instituțiile publice scapă în pandemie doar cu un banal... avertisment

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
ACUM: Accident grav cu trei persoane încarcerate, salvatorii la fața locului 
Un eveniment rutier soldat cu mai multe persoane rănite a avut loc în urmă cu puțin timp. 
Vlad Voiculescu DEMIS de la Ministerul Sănătății, Cîțu: I-am înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare
De asemenea, a fost demisă și Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
CALIFICARE!!! FC Botoșani pentru a doua oară în play-off , printre echipele de elită din Liga 1
FC Botoșani a reușit o calificare cu emoții în rândul echipelor din prima parte a clasamentului Ligii Profesioniste de Fotbal.
ACUM: Municipiul blocat de zeci de tractoare, coloană imensă de mașini în urma lor - VIDEO
Fermierii botoșăneni au ajuns în urmă cu puțin timp în municipiul Botoșani.
Raluca a trântit ședința liberalilor, Flutur, discuții tete-a-tete cu colegul de partid într-un sfert academic amar
Până la urmă ședința extraordinară de Consiliu Local convocată de consilierii PNL – USR – Pro România nu a mai avut loc.
ALERTĂ: Cinci fete au plecat dintr-un centru de plasament și nu au mai revenit, polițiștii le caută - FOTO
Polițiștii botoșăneni caută cinci fete care au plecat dintr-un centru de plasament din județul Botoșani.  
Jandarmii au închis cu garduri Piața Revoluției, oamenii care vor să treacă sunt legitimați și controlați corporal – VIDEO & GALERIE FOTO
Amenințările pe care prefectul Dan Nechifor le-a adresat astăzi dimineață public protestatarilor nu au rămas fără ecou.
500 de oameni în piață, protestatarii și-au aruncat măștile ca să le ardă, au sărit jandarmii – VIDEO & GALERIE FOTO
După cum vă anunțam anterior, numărul participanților la protestul care are loc în Piața Revoluției după impunerea unor noi restricții de către Guvern, dar și de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani, crește cu repeziciune.
Protestul cuprinde întreg orașul, sute de botoșăneni ACUM pe străzi – FOTO&VIDEO
Sute de oameni au pornit pe străzile orașului, scandând împotriva restricțiilor impuse de guvernanți.
Loading...
Curg oamenii spre Piața Revoluției, răsună centrul orașului: ”Dacă vă pasă, ieșiți din casă” – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșani se aliniază protestelor începute în noaptea de duminică spre luni la nivel național. De la ora 17:00 în Piața Revoluției mulțimea a început să curgă și continuă să vină.
ACUM: 200 de botoșăneni în stradă și tot mai vin - Libertate! Jos Cîțu! Stop abuzurilor! - VIDEO & GALERIE FOTO
Protestul împotriva restricțiilor impuse de autorități i-a scos din case pe botoșăneni.
ULTIMA ORĂ - Hotărâre la Botoșani: Se închid restaurantele la interior, cinematografele, jocurile de noroc, teatrele, sălile de spectacole
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a adoptat sâmbătă două hotărâri prin care se stabilesc noi restricții în localitățile care au depășit rata de 3 la mie.
RESTRICȚII în localitățile cu o rată de peste 4 la mie: Circulația interzisă după ora 20:00 și magazinele închise la ora 18:00, în weekend
În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința de Guvern, iar oficialii au susținut declarații de presă.
ACUM: Accident GRAV cu persoană încarcerată, salvatorii sunt pe drum
În urmă cu scurt timp, s-a dat alarma cu privire la producerea unui grav accident rutier.
Loading...
Municipiul Botoșani din nou în SCENARIUL ROȘU după doar o zi de pauză – SITUAȚIA zilei
Rata de infectare la mia de locuitori este astăzi, pentru municipiul Botoșani calculată la 3.00.
DESCINDERI cu mascați la o spălătorie, după un scandal cu un Mercedes
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al IPJ Botoșani,  ajutați de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), au efectuat în această dimineață două percheziții.
Inevitabilul s-a produs, municipiul Botoșani reintră în scenariul roșu
Începând de astăzi, municipiul Botoșani trece în scenariul roșu, după ce rata de infectare la mia de locuitori a trecut de 3.
ASTĂZI: Au fost numiți noii subprefecți de Botoșani – CÂND vor fi învestiți
Premierul Florin Cîțu a susținut în urmă cu puțin timp o conferință de presă prin care a anunțat că în ședința de Guvern de astăzi a fost în dezbatere un proiect de hotărâre privitor la eliberări sau numiri de prefecți și subprefecți, în județele țării.
PRIMA victorie a societății civile din Botoșani: Casele Antipa sunt în pericol, intențiile noului proprietar - o amenințare serioasă
Sute de semnături, o Petiție și un Memoriu pentru stoparea unui proiect care pune în pericol patrimoniul cultural din Botoșani au primit răspunsul așteptat din partea specialiștilor de la București.
S-a stabilit al doilea subprefect de la Botoșani din partea Alianței USR-PLUS: Este o femeie antreprenor...
PLUS și-a numit miercuri un prefect și o parte dintre subprefecții care îi revin potrivit algoritmului stabilit cu USR, urmând ca pe restul să îi numească în perioada următoare, până cel târziu pe 8 martie.
Criminalii îşi continuă drumul lor macabru, vine şi ziua eliberării de sub javrele criminale.
27 februarie 2021, 13:30
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„Când veți merge la slujba de Înviere stimați colegi gândiți-vă că prin votul dvs ați lăsat peste 1.000 de copii aflați în grija DGASPC Botoșani fără pască și ouă roșii pe masă, că ați lăsat peste 500 de bătrâni ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9255 lei
USD
Dolarul SUA
4.0911 lei
CHF
Francul elveţian
4.4662 lei
GBP
Lira sterlină
5.6870 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7858 lei
XAU
Gramul de aur
235.1457 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2277 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3555 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1684 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2737 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1904 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.2 o C
Dorohoi
18.2 o C
Bucecea
18.2 o C
Darabani
18.2 o C
Saveni
18.2 o C
Ştefăneşti
16.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.