La finalul partidei, Dan Alexa s-a declarat extrem de dezamăgit de rezultatul final, dar și de prestația elevilor săi.
În plus, ”Chirurgul” a declarat că se gândește să plece de la FC Botoșani.
Vorbind strict de joc, cred că două reprize diferite. O primă repriză bună, dar am luat gol foarte ușor. Până acum le-am luat pe toate, dar nu dădusem un autogol.
Îmi asum tot, sunt principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat astăzi. Eșecul ăsta este al meu și nu mai este altceva de spus. Mă gândesc să nu mai continui și parcă dau așa în gol. Am o relație bună cu dl Iftime, dar sunt niște lucruri care nu-mi plac. O să am o discuție cu dânsul și doar mă știți că nu îmi place să țin de scaun.
O să am o discuție cu dl Iftime pentru că îl apreciez foarte mult. Nu se mai poate continua așa. Pe noi pe antrenori ne țin rezultatele, în rest e vrăjeală”,
a declarat Dan Alexa.
Botoșani a fost umilită de Sepsi Sf. Gheorghe, scor 2-5, în cadrul etapei a 13-a din SuperLiga.
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Școală de vară organizată de Parohia „Izvorul Tămăduirii” din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024