Serviciul Teritorial Suceava s-ar fi sesizat din oficiu, pe 16 ianuarie, cu privire la facilitarea ocupării unui post de funcționar public în cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale (DITL) din subordinea Primăriei Botoșani, de către o fostă angajată a unei bănci din Botoșani.
În aceeași zi, potrivit aktual24.ro, s-ar fi dispus de către DNA Suceava începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.
Două săptămâni mai târziu, procurorii anticorupție ar fi dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de primarul Cosmin Andrei pentru cele două fapte menționate.
Din datele strânse de anchetatori ar reieși că, în vara anului 2021, edilul șef i-ar fi furnizat Cristinei Hrițcu, pe care o cunoștea de ceva vreme, variantele cu subiectele pentru proba scrisă, precum și extrasele din legi, reprezentând răspunsurile aferente subiectelor ce fuseseră întocmite și propuse de către membrii comisiei de concurs pentru examenul organizat a doua zi pentru postul de consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Urmărire, Încasare, Taxe, Impozite, Amenzi.
Directorul adjunct al DITL ar fi transmis înscrisurile menționate primarului, care le-ar fi redirecționat către Cristina Hrițcu, iar aceasta a promovat concursul.
Documentele menționate ar fi fost luate acasă de Cristina Hrițcu, acolo unde ar fi ajuns la Cristian Hrițcu, soțul acesteia.
Săptămâna trecută, Cristian Hrițcu, plecat în străinătate, ar fi fost apelat de un ofițerul de poliție judiciară, căruia i-ar fi confirmat că deține subiectele respective.
DNA a intrat ulterior în posesia respectivelor acte, iar pe 25 ianuarie s-au ridicat telefoanele Cristinei Hrițcu.
La concurs s-ar fi înscris inițial trei persoane: una nu a îndeplinit condițiile din anunț și nu a putut participa, a doua nu s-a mai prezentat, iar a treia a obținut postul.
Cristina Hrițcu ar fi fost audiată săptămâna trecută și ar fi confirmat primirea subiectelor.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024