Breaking news
Fetița din accidentul de lângă Zosin a MURIT la spital

Nu a supraviețuit! Fetița de numai 9 ani, rănită grav în această dimineață, în apropiere de Mănăstirea Zosin, a murit la scurt timp după ce a fost preluată de cadrele medicale.

Mama ei este în stare gravă, ea suferind numeroase traumatisme în urma accidentului.

 

Reamintim că în această dimineață un accident deosebit de grav a avut loc în apropiere de Mănăstirea Zosin. Impactul a fost unul frontal și s-a produs între o mașină mică, marca Skoda Octavia, și o autoutilitară de tonaj mare. Skoda înmatriculată în Iași venea spre Botoșani pe direcția Zăicești. La volan se afla o șoferiță din Iași, iar pe bancheta din spate fiica ei de 9 ani.

 

La o curbă periculoasă, cel mai probabil din cauza vitezei, femeia și-a părăsit propria bandă de mers și a pătruns pe contrasens intrând în autoutilitară. Impactul a fost extrem de puternic, mașina mică fiind distrusă aproape în totalitate.

Pompierii ajunși la locul accidentului au găsit fetița scoasă deja, micuța fiind preluată de medicii de pe ambulanță în stare foarte gravă, respectiv în stop cardio-respirator. Mama ei a suferit mai multe traumatisme, însă, potrivit primelor informații, viața nu îi este pusă în pericol.

 

Din nefericire, copila nu a supraviețuit, ea decedând la scurt timp, la spital.

 

loading...
ULTIMA ORĂ: Accident grav pe drumul spre Iași, fetiță de 9 ani în stop cardio-respirator - GALERIE FOTO & VIDEO
ASTĂZI: Accident la Stăuceni, mașină cu roțile în aer - FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ȘOCANT: Bărbat găsit înjunghiat în propria locuință, într-o baltă de sânge – FOTOGALERIE
Descoperire șocantă sâmbătă la amiază într-o locuință din Aleea Parcului: un bărbat a fost găsit fără suflare, într-o baltă de sânge.
FC Botoșani în mare pericol să piardă meciul cu CFR după o contestație a Clujului: Nu suntem încă eliminaţi
FC Botoşani ar putea pierde la „masa verde” meciul cu CFR Cluj din „şaisprezecimile” Cupei României, câştigat cu 4-2 la penalty-uri după 2-2 în timpul regulamentar. CFR Cluj va depune o contestaţie împotriva echipei gazdă, pe care o acuză că a încălcat regulamentul FRF privind jucătorii din lot crescuţi de echipă.
Liceană șantajată cu poze sexuale explicite de un bărbat în toată firea, minora determinată să se culce cu unul cu 25 de ani mai mare decât ea
În această dimineață, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, sub coordonarea procurorilor DIICOT Botoșani,  au efectuat trei percheziții domiciliare, în județ, într-un dosar vizând săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj, act sexual cu un minor și viol.    
ULTIMĂ ORĂ: Arde rampa de 30 de milioane de euro a Consiliului Județean, flăcări uriașe, pompierii intervin – GALERIE FOTO
Incendiu de amploare în aceste momente la depozitul ecologic de deșeuri de la Victoria, comuna Stăuceni.
Băiat de 19 ani MORT în accidentul de lângă Cornișa – FOTO & VIDEO
În accidentul despre care tocmai v-am informat au fost implicate un autoturism marca VW Passat și o autoutilitară Ford Transit.
ACUM: Impact violent la ieșire din municipiu, o persoană resuscitată pe iarbă – GALERIE FOTO & VIDEO
Eveniment rutier extrem de grav petrecut în urmă cu puțin timp în municipiul reședință de județ.
O nouă TRAGEDIE, încă un înecat la Botoșani, scafandrii pompieri îl caută în apă –FOTO&VIDEO
Apele își iau un nou tribut dintre botoșăneni. Un bărbat a fost declarat înecat iar în aceste momente este în desfășurare o amplă misiune de căutare a trupului său.
Bărbatul mort la Cornișa: Căsătorit cu trei copii, tocmai fusese naș mare
Bărbatul care s-a înecat marți la amiază în bazinul descoperit de la Cornișa AquaPark & Sports era botoșănean și avea 43 de ani. Sorin Ciolac era căsătorit și tată a trei copii, două fete și un băiat.
Bărbatul care a sărit pe trambulină la Cornișa a decedat la spital
După zeci de minute în care a primit ajutor medical de urgență și a fost resuscitat, bărbatul care a rămas inconștient în piscina de la Cornișa a fost declarat decedat.
Primul înecat la Cornișa? ALERTĂ la parcul de agrement
Echipaje de salvare în alertă, după o solicitare venită în urmă cu scurt timp.
ACCIDENT violent Ford – BMW, tată și fiu răniți – FOTOGALERIE
Garda de Intervenție Botoșani și Terapia Intensivă Mobilă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost solicitate sâmbătă, în jurul orei 11:00, în comuna Roma.
ALARMĂ la Poliție, s-a blocat intrarea: Au venit SRI, DIICOT și un echipaj de decontaminare
Este mare agitație în aceste clipe în fața Inspectoratului de Poliție Județean. Ofițeri și subofițeri de la Serviciul Român de Informații și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) desfășoară în acest momente o amplă acțiune.
Camion lovit de tren la Dorohoi: NU sunt anunțate persoane blocate – GALERIE FOTO
Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în cel de-al doilea municipiu al județului.
Imagini DUREROASE: Femeia decedată la Unțeni era mama șoferului – VIDEO & GALERIE FOTO
Femeia  decedată în accident la Unțeni avea 48 de ani și se afla în mașină împreună cu soțul și fiul.
ÎN URMĂ CU PUȚINE MINUTE: Accident grav la Unțeni, femeie resuscitată pe pietriș  - GALERIE FOTO
Un grav accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe un drum pietruit ce traversează localitatea Burlești din comuna Unțeni.
Desfășurare IMPRESIONANTĂ de forțe – Poliție – pompieri – jandarmi – poliție locală pentru o adolescentă „sechestrată” în casă, care striga Ajutor – FOTO&VIDEO
Un apel la 112 a pus în alertă autoritățile de la Botoșani. Vocea unui cetățean a anunțat că dintr-un apartament al unui bloc din municipiul Botoșani o fetiță strigă după ajutor.
ASTĂZI: Costică Macaleți trimis la Iași cu ambulanța, cu dureri în piept
Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a ajuns marți dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani.
El este băiatul decedat la Huțani! Resuscitat 40 de minute pe caldarâm, făcea live-uri la volan – FOTOGALERIE&VIDEO
Avea doar 23 de ani și potrivit paginii sale de Facebook, Dănuț Buca era un împătimit al live-urilor la volan. Acestea durau uneori și aproximativ un sfert de oră. Tânărul se afla în același autoturism în care și-a găsit astăzi sfârșitul.
Băiatul întins pe caldarâm are 23 de ani și tocmai ieșise de la serviciu – GALERIE FOTO
La volanul autoturismului VW Golf 4 înmatriculat în Botoșani era un băiat de 23 de ani.
Imagini dureroase pe șosea, medicii încearcă să readucă la viață un șofer – GALERIE FOTO
Un grav accident rutier a avut loc, luni după – amiază pe raza localității Huțani.
Daca pui in fiecare groapa cate un cap de parlamentar, toti care au fost din 1990 pana in prezent, abia acoperi 10% din numarul gropilor. Trebuie si capetele presedintilor consiliului local.
17 septembrie 2019, 14:33
RUSINE MIZERIA PSD!
17 septembrie 2019, 12:06
Sa fie pedepsiti cei vinovati in frunte cu viorica si prostii locali pt starea drumurlor din judet/
17 septembrie 2019, 11:45
Impact frontal pe autostrada?Nu se poate.Ciuma Rosie a facut autostrada pana la Iasi.Mor copii din cauza Ciumei Rosii?Nu credem.E o minciuna a Statului Paralel.
17 septembrie 2019, 11:06
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Nu știu cine o să fie prefect. E clar că nu știu cine o să fie prefect. Dar cred că nu e un lucru simplu să fii prefect.  Este bine, indiferent de relațiile personale pe care le am cu cineva în momentul de față, cred c ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7556 lei
USD
Dolarul SUA
4.2732 lei
CHF
Francul elveţian
4.3243 lei
GBP
Lira sterlină
5.5125 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9319 lei
XAU
Gramul de aur
204.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4380 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9202 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2526 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6366 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.