Primăria municipiului reședință de județ este în doliu după plecarea prematură a uneia dintre cele mai experimentate funcționare din cadrul instituției.
Niculina Mocanu, în vârstă de 54 de ani a decedat noaptea trecută la Spitalul Județean Mavromati.
Suferea de mai multe afecțiuni de sănătate și în urmă cu câteva luni i se descoperise o boală gravă.
A solicitat concendiu medical de la Primărie pentru mai multe tratamente de specialitate la un spital din Iași, la care din nefericire, nu a răspuns favorabil.
S-a stins în cursul nopții trecute.
Niculina Mocanu a fost consilier mai mulți ani la cabinetul fostului viceprimar Florin Ghiorghiță.
În paralel a făcut parte din Corpul Profesional al Mediatorilor Botoșani iar în prezent era arbitru judiciar la Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași fiind mediator autorizat în municipiu unde și-a deschis propriul birou.
De anul trecut lucra la o teză de doctorat: Teoria, metodologia administrației publice, la Academia de Administrare Publică.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
După cazul cu 100.000 de euro: PRECIZĂRI importante cu bonusurile acordate angajaților la pensionare
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Gabriela Erdic
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Fraudă în numele RAR cu un document important pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile