O fostă jurnalistă din redacția Botoșăneanul a trecut în lumea celor drepți.
Mădălina Moraru a decedat la numai 29 de ani după ce ani de zile s-a luptat cu o maladie teribilă.
Tânăra, care era absolventă a Liceului Grigore Antipa din Botoșani și a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, a lucrat la Somax în perioada 2014 – februarie 2015, iar apoi, până în septembrie 2015, în redacția Botoșăneanul.
Ulterior a avut angajamente cu publicația Adevărul, dar a colaborat și cu CanCan.
Pe 13 august ar fi împlinit 30 de ani.
Parohia romano-catolică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Botoșani a transmis următorul mesaj la decesul Mădălinei Moraru:
„Cu adâncă durere în suflet pentru trecerea atât de neașteptată din această viață, dar cu deplină încredere în învierea morților și răsplata pregătită de Domnul celor care au trăit pe pământ cu credință, speranță și iubire, familia MORARU anunță plecarea la Casa Tatălui a celei care a fost Mădălina-Gabriela MORARU (în acest an, pe data de 13 august, urma să împlinească vârsta de 30 de ani).
Trupul răposatei va fi depus luni în Capela Bisericii noastre. Vom reveni cu precizări despre ziua și ora înmormântării.
Odihna cea veşnică dă-i-o ei, Doamne!
Și lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească.
Să se odihnească în pace! Amin”
Redacția Botoșăneanul transmite familiei sincere condoleanțe!
Dumnezeu să o ierte și să odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sute de fermieri de la Botoșani și-au primit ajutorul pentru motorină – SUMA plătită de APIA
Oana Sava
Oct 21, 2024
Tineri indieni prinși în timp ce încercau să treacă Prutul – VIDEO
Oana Sava
Oct 21, 2024
Șoferul surprins de elicopterul Poliției a rămas fără permis
Oana Sava
Oct 21, 2024
Zeci de copii ai stranierilor învață în școlile din Botoșani
Oana Sava
Oct 21, 2024
Din noiembrie: Președinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Oct 21, 2024