Breaking news
PRIMELE DOZE de vaccin anti-covid au ajuns la Botoșani! Prefectul și directorii DSP prezenți la primul transport – FOTO&VIDEO

Primele doze de vaccin împotriva infectării cu SARS-COV-2 au ajuns în această dimineață la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani unde au fost așteptate de directorii instituției și prefectul județului, Dan Nechifor.

Au venit de la Iași cu escortă Poliție – Jandarmerie. Au fost introduse într-o cameră frigorifică din incinta sediului DSP.

 

În primă etapă au ajuns la Botoșani 500 de doze de vaccin anti-covid. Prima dată se vor vaccina angajații din sistemul sanitar dar și pompierii.

 

„Avem programat personalul medical din prima linie de la Spitalul Județean, de la Dorohoi. Avem 484 de persoane înscrise pe liste pentru administrarea vaccinului, pe platformă s-au înscris, tocmai de asta, în funcție de cerințele celor care vor să se vaccineze, vom cere dozele de care avem nevoie”,

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani

 

Dozele de vaccin sunt depozitate la Iași la Spitalul Militar și sunt direcționate, în funcție de cereri către județele Moldovei.

Prima tranșă urmează să fie utilizată într-un interval de 5 zile, perioada maximă de depozitare a vaccinului la Botoșani.

 

„Într-un flacon sunt 5 doze. Se face o primă vaccinare, iar următorul apel este la 21 de zile. Se spune că la 28 de zile ar trebui ca vaccinul să producă anticorpi”,

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani

 

 

Deocamdată au fost deschise două centre de vaccinare, la Spitalul Județean Mavromati și la Spitalul Municipal Dorohoi, unde vor ajunge 100 de doze de vaccin.

 

„Săptămâna viitoare va fi emisă o ordonanță de urgență privind operaționalizarea celorlalte centre de vaccinare, în județul Botoșani avem 12 plus unitatea mobilă. Teoretic mâine ar trebui să avem o întâlnire cu toți primarii unităților administrative unde sunt declarate centre de vaccinare, urmând ca în cursul săptămânii viitoare aceste centre să fie operaționalizate”,

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani

 

Vor fi deschise centre de vaccinare la Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Bucecea, Flămânzi, Ștefănești și Vorona.

 

Luni, pe data de 4 ianuarie vaccinarea începe cu directorii DSP, Monica Adăscăliței și Teodor Ferariu, primii botoșăneni care vor primi dozele.

În prima zi se vor vaccina în jur de 100 de persoane. La nivel național, deja s-au vaccinat 13.000 de români, dintre doar aproximativ 20 au prezentat efecte secundare minore, precum erupții cutanate sau dureri locale.

loading...
Începe marea vaccinarea și la Botoșani, s-a stabilit și prima persoană

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
TRAGEDIE pe DN Botoșani – Ștefănești, un lucrător la drum accidentat mortal de o mașină
Amplele lucrări de investiție care se derulează în județ pe drumurile naționale Botoșani – Târgu-Frumos și Botoșani – Ștefănești au produs și o primă victimă în rândul personalului care muncește la cele două artere.
Croitoru a plecat de la FC Botoșani, Iftime: A venit vremea ca fiul să plece de lângă tată
Relația dintre Marius Croitoru și Valeriu Iftime s-a încheiat.
La un pas de tragedie: O tânără a încercat să își ia viața în bazinul de rafting de la Parcul Cornișa
Au fost clipe de panică sâmbătă la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, acolo unde o tânără a încercat să își pună capăt zilelor.
Clădire prăbușită peste doi bărbați, tânăr de 34 de ani scos mort de sub dărâmături – FOTO & VIDEO
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, de urgență, pentru a extrage două persoane de sub dărâmături. Evenimentul s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Trușești.
ACUM: DNA a descins la Botoșani, birou de director sigilat, sunt vizate mai multe locații – GALERIE FOTO
Direcția Națională Anticorupție - Biroul Teritorial Suceava efectuează în această dimineață mai multe percheziții la Botoșani.
Doi comisari de la Protecția Consumatorilor REȚINUȚI de procurori, au luat mită pentru produse EXPIRATE
Fapta a avut loc în urmă cu două zile în orașul Darabani, la sediul unui operator economic.
Florin Cîțu a demisionat din fruntea PNL, Gheorghe Flutur pregătit pentru funcția de președinte
Gheorghe Flutur va fi președintele interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie, când ar urma să fie aleasă noua conducere, după ce Florin Cîțu a demisionat, sâmbătă, la presiunea celor care l-au instalat în funcție în urmă cu doar 6 luni.
Răscoală la PNL, execuția lui Cîțu pregătită la Botoșani chiar de ziua lui: Congres extraordinar și demitere
Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani s-a întrunit vineri dimineață în ședință pe fondul tensiunilor existente în partid. Liberalii botoșăneni au trebuit să se poziționeze după ce la nivel central tot mai multe organizații îi cer demisia lui Florin Cîțu.
A lovit portiera cu mâna și apoi s-a dus în fața cisternei – VIDEO șocant cu ultimele clipe din viața bărbatului omorât pe trecere
Accidentul care a avut loc vineri la amiază în intersecția Calea Națională - strada Gării a fost surprins pe o cameră de supraveghere. Imaginile sunt șocante, greu de privit.
DOLIU în lumea politică, un deputat din Botoșani s-a stins din viață: Am avut multe de învățat de la matale
După aproape o lună și jumătate de la infarct, deputatul botoșănean s-a stins din viață.
Benzinăriile luate cu asalt de sute de șoferi, s-au blocat unele străzi: se așteaptă o explozie a prețurilor la carburanți în câteva ore – VIDEO & GALERIE FOTO
Stațiile PECO din Botoșani sunt supraaglomerate la această oră. Sute de conducători auto doresc să își facă plinul la prețurile actuale, de teama unei scumpiri considerabile care ar urma să se producă în noaptea care urmează.
ACUM: Impact violent între o ambulanță și un Peugeot în centrul orașului, tânăr întins pe scuar – GALERIE FOTO
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe Calea Națională, în zona Serviciului de Permise.
Anunțul făcut de președinte în urmă cu puțin timp: După doi ani, România iese din STAREA DE ALERTĂ!
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă care s-a terminat în urmă cu puțin timp, că România iese din restricțiile sanitare.
DURERE imensă pentru părinții lui Carol, copilul căzut de la etaj a murit: Veșnic în inimile și sufletele noastre!
Copilul de doi ani, Carol, care a căzut de la etajul trei al apartamentului în care locuia, s-a stins din viață în cursul zilei de ieri.
ULTIMA ORĂ: Un botoșănean și-a omorât femeia de care a divorțat, și-a înjunghiat și fosta soacră și fosta cumnată
Întâmplări șocante s-au petrecut în urmă cu puțin timp într-o locuință din județul Botoșani. Un bărbat a intrat în casă și a înjunghiat trei femei. Una este fosta soție, care a murit pe loc.
S-a aprobat: Județul Botoșani are prefect nou
Ceea ce Botoșăneanul v-a anunțat miercuri seară s-a confirmat: Guvernul l-a înlocuit din funcție pe Dan Nechifor.
ASTĂZI: Descinderi de amploare în Botoșani și mai multe județe - bani furați de pe carduri & cumpărături făcute pe conturile unor nevinovați
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, efectuează astăzi 26 percheziții domiciliare în București și în județelor Iași, Botoșani, Arad, Teleorman, Argeș, Vrancea și Ilfov, într-un dosar privitor la comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
O doamnă și un domn – Județul Botoșani are doi noi subprefecți
Ședința de Guvern în care au fost făcute numirile pentru posturile de conducere din prefecturi, inclusiv pentru județul Botoșani, este încă în desfășurare.
Municipiul Botoșani în scenariul ROȘU alături de alte 6 comune! Explozie de cazuri la nivel de județ – STATISTICA ZILEI
Compartimentul de supraveghere epidemilogică și control boli transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) a făcut publică statistica zilei de 15 ianuarie, în context de criză sanitară.
Soluție finală în dosarul ”Păcănele”: Înalta Curte dizolvă mai multe firme, patronii puși să plătească sume uriașe de bani la stat
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-a pronunțat în decursul zilei de joi în dosarul ”Păcănele” în care erau judecați mai mulți patroni cu afaceri în domeniul jocurilor de noroc, dar și foști inspectori și un polițist. Toți inculpații au fost fie achitați, fie condamnați cu suspendare.
Jenant! Pentru a se pune pe funcțiile dorite, domnul Orban, Câțu...,au stat în Parlament până la ora două noaptea (nu au avut somn...), fiind considerată o ”prioritate națională”, iar de câteva zile avem stocate o sută și ceva de mii de doze de vaccin nefolosite, piese de muzeu...! Activitatea de încetinite ( voluntară sau nu...) a vaccinării, în cazul de față, poate fi încadrată la combaterea zădărnicirii bolilor! Oricum, nimeni nu răspunde, doar suntem sănătoși tun!
3 ianuarie 2021, 12:06
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9050 lei
USD
Dolarul SUA
4.7905 lei
CHF
Francul elveţian
5.0290 lei
GBP
Lira sterlină
5.8089 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5518 lei
XAU
Gramul de aur
275.5907 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2493 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2427 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3482 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7290 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2002 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6592 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.4 o C
Dorohoi
21.3 o C
Bucecea
23.0 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
21.6 o C
Ştefăneşti
34.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.