Echipajul medical l-a transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se afla a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac de marginea drumului. S-a întâmplat în această seară, pe raza localității Câmpeni.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Aceștia au constatat că cei doi tineri care se aflau în mașină în momentul producerii evenimentului erau ieșiți din interior și doar pasagerul avea nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Cazul a rămas în atenția Poliției.
Având în vedere faptul că județul Botoșani se află sub incidența unui Cod Galben de burniță și polei, până mâine dimineață, la ora 02:00, pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile