În această seară, 9 septembrie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost înjunghiată, de mai multe ori, în timp ce se afla la domiciliu.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de 43 de ani, care ar fi fost înjunghiată de către soțul său, de 55 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun.
Agresiunea s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri în familie.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat la scurt timp de la comiterea faptei, pe o strada din municipiul Botoșani, fiind imobilizat și condus la audieri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024