Breaking news
Zonă paralizată în centrul orașului mai bine de două ore pentru o geantă de bulendre și o bucată de brânză – VIDEO & GALERIE FOTO

În primă fază a fost panică în centrul orașului unde forțele de ordine de la nivel județean au împânzit zona și au blocat o stradă.

Ulterior, spiritele s-au calmat pentru că se aflase că în „pachetul suspect” se aflau haine și-i aparțineau unui necăjit care-și face veacul pe străzile orașului.

 

Exercițiu de imagine în centrul orașului 

 

A fost prea târziu pentru că rotițele mecanismului de intervenție în cazul alertelor trecute la categoria „teroriste” se puseseră deja în mișcare. Prin apel 112 s-a anunțat o potențială alertă cu bombă din cauza unui troler suspect lăsat pe treptele unui magazin în apropiere de Calea Națională cu strada Victoriei.

 

Astfel au fost sesizați ofițerii SRI care au ajuns în zonă în primă fază cu Brigada Antitero iar mai apoi cu pirotehniștii, două mașini, una venită tocmai de la Suceava.

 

Între timp, fusese identificat posesorul genții care a fost aproape de un atac de cord în încercarea de a explica tuturor că în geantă are doar lucruri personale.

 

Desfășurare de forțe, deliciu pentru plictisiții zilei 

 

Pirotehniștii SRI au adus inclusiv câinele specializat pentru identificarea de materiale explozive. Patrupedul a adulmecat bagajul pentru câteva momente, fără să dea vreun semn îngrijorător.

 

Pe margine, trecătorii fără ocupații se delectau cu spectacolul oferit în mod gratuit și văzut mai rar prin municipiul Botoșani. Amuzați făceau pași în spate de câte ori jandarmii prezenți cereau să nu se expună pericolului unei eventuale explozii. Cei mai mulți filmau și așteptau „să se mai întâmple ceva spectaculos”.

 

Un pirotehnist în costum de culoare verde s-a apropiat de bagaj cu pași înceți. A făcut o evaluare vizuală și s-a retras. A repetat procedura și a agățat geanta cu un cablu, pe care ulterior l-a tras. Coletul „suspect” a ajuns pe trotuar. Fără vreun incident deosebit.

Ulterior, la apariția unei autospeciale SRI de dimensiuni mai mari, un alt ofițer s-a îmbrăcat de această dată într-un costum de culoare închisă și a repetat procedurile celuilalt coleg.

 

Lumea „amenințată” cu o explozie controlată

 

Totul la intervale lungi de timp de zece minute sau un sfert de oră.

SRI-iștii s-au consultat între ei și au decis să împingă privitorii până în capătul opus al parcării Elvila. La zeci de metri distanță. S-a transmis inclusiv că se vor emite „raze X” și că vor arunca în aer bagajul suspect. Privitorii erau avertizați că pot fi loviți de așchii.

 

Posesorul genții se lamenta pe o bancă și era în pragul lacrimilor când a auzit că este posibil să-i fie aruncate hainele în aer. A vrut să meargă să-și ia bagajul, un polițist și un jandarm abia l-au ținut. Cuvintele injurioase curgeau cascadă. 

Au urmat momente de așteptare încordată, audiența așteptând cu nerăbdare explozia provocată. O premieră pentru Botoșani, având în vedere că în trecut, la alerte de acest gen, nu au fost discuții despre mici explozii.

 

Țeapă!

 

După aproximativ 45 de minute în care cu aparatura specifică a fost scanat trolerul, ofițerul cu costum închis a ajuns cu un cârlig lung și a desfăcut fermoarul acestuia. În interior se aflau niște haine și din cele transmise de cei din jur, o bucată de brânză.

Bărbatul cu geanta a sărit ca un arc de pe bancă pentru a-și recupera bunurile, SRI și Poliția făcea poze la conținut.

 

Un val de dezamăgire a străbătut spectatorii care întrebau unde e explozia, răspunsul fiind că n-a mai fost. Dar ar fi putut fi.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Alerta cu bombă: Posesorul bagajului SUSPECT a fost identificat de Poliție – FOTOGALERIE
ALERTĂ cu bombă într-o zonă extrem de circulată din oraș, desfășurare impresionantă de forțe la fața locului – GALERIE FOTO&VIDEO

 

Poliția Botoșani, INFORMAȚII OFICIALE despre BĂRBATUL ÎMPUȘCAT: Prezenta o plagă prin împușcare – VIDEO & FOTOGALERIE
La câteva minute după ce Botoșăneanul a făcut public faptul că un bărbat a fost găsit împușcat pe drumul Cucorăni – Bucecea, Inspectoratul de Poliție Județean a emis un comunicat pe care îl prezentăm integral mai jos.
Profesor de liceu găsit împușcat într-o mașină la Cucorăni
Bărbatul găsit împușcat în mașină este profesor la un liceu din județ.
ULTIMĂ ORĂ: Bărbat găsit împușcat într-o mașină, la câțiva kilometri de oraș
Tragedie petrecută în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Medicul Mariana Pitrop a contestat la Tribunal decizia de suspendare din funcție
Solicitarea adresată instanței de judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani ieri, 31 august 2023.
SEARA ACEASTA: Trei botoşăneni, printre care un copil de un an, au murit pe loc într-un groaznic accident rutier - GALERIE FOTO
Trei persoane și-au pierdut viața, iar un băiat de 10 ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Crasnaleuca, în această seară.
MĂRTURII cutremurătoare ale mamei, Alexandra a murit cu asistentele lângă ea: În brațe au dus-o la baie / A zis că e toată rece - VIDEO
Era 17 august 2023, în jurul după amiezii când Alexandra a ajuns cu copiii acasă la mama ei.I s-a plâns că nu se simte prea bine.
Și mama Alexandrei a trimis mesaje neîncetat toată noaptea: Nu am îndrăznit să sun / M-au asigurat că este bine îngrijită – VIDEO
Nu doar Alexandra a trimis mesaje peste mesaje în noaptea în care s-a chinuit în Maternitatea Botoșani.Aflată de gardă la Spitalul de Copii, mama ei a făcut același lucru.
Mama Alexandrei, PRIMELE declarații după tragedie: Eu am avut încredere în colegele mele, în sistem / Mama, ajută-mă – VIDEO
La peste o săptămână de la decesul fiicei sale, perioadă în care și-a plâns durerea în mod discret, Doina Miron a făcut primele declarații privitoare la tragedia care i-a lovit în mod nedrept familia.
Pauză la audieri: Primele declarații făcute de avocată, telefonul Alexandrei a fost ridicat pentru percheziție informatică – FOTO & VIDEO
S-au scurs deja aproape trei ore de audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
ÎN ACESTE MOMENTE: Prima persoană chemată la audieri este soțul Alexandrei – FOTO & VIDEO
 Patru membri din familia Alexandrei Ivanov se află în aceste momente la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) pentru a fi audiați în calitate de martori, în dosarul privitor la moartea tinerei.
Tatăl Alexandrei, sfâșiat de durere la Poliție: E foarte greu/ Să se facă dreptate – FOTO & VIDEO
A ajuns la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) pentru a fi audiat și tatăl Alexandrei.
Maraton de audieri la Poliție, avocata din Iași: Va fi o zi lungă – VIDEO
 Avocata din Iași a ajuns la Botoșani încă de luni, 28 august 2023.
Fratele Alexandrei, în fața Poliției: Să se ia măsurile care trebuie/ Toată lumea este revoltată – FOTO & VIDEO
Vlad Miron, fratele Alexandrei, a transmis primele cuvintele din fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
ASTĂZI: Familia Alexandrei audiată la Poliție despre noaptea tragediei – FOTO & VIDEO
 Începând cu ora 9:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au început audierile în cazul Alexandrei Ivanov.
Fiica soților care au MURIT în urma exploziilor de la Crevedia, mesaj sfâșietor: Ne-ați lăsat singuri
După tragedia în care și-a pierdut părinții, tânăra a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
Primarul din Caracal, tatăl patronul stației GPL care a explodat, și-a dat DEMISIA din PSD
Ion Doldurea, primarul al cărui fiu deține stația GPL, renunță la funcțiile din PSD și la calitatea de membru al partidului.
Tragedia de la Crevedia: Apel la botoșăneni să doneze SÂNGE, centrul deschis toată săptămâna
La primele ore ale dimineții mai mulți botoșăneni impresionați de drama de la Credevei s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Botoșani.
Primarul din Caracal, tatăl patronului stației GPL care a explodat, despre pompierii răniți în incendiu: Este problema lor
Din primele informații ale anchetei desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, stația GPL ar funcționa, în acte, la Botoșani.
ULUITOR: Stația care a explodat la Crevedia ar funcționa în acte la Botoșani
Stația GPL care a explodat în Crevedia nu funcționa legal și nu avea autorizații ISCIR sau CNICIR. Mai mult, stația ar fi funcționat la Botoșani, din primele date ale anchetei ISU.
Cabinetul doctoriței Pitrop vandalizat de persoane necunoscute, Poliția a deschis o anchetă – FOTOGALERIE
 Apelul la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a fost efectuat prin numărul unic de urgență 112.
Dobitoci prinsi in ,,proceduri" .
14 aprilie 2023, 07:27
De cacat toata povestea. O handicapata de salariata de la firma de împrumuturi care nu stie cine a fost in sediu a dat toata alarma. În rest, proceduri de urmat..... Oricum, după timpul consumat, Putin era la Bucuresti
13 aprilie 2023, 19:45
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Putem constitui o comisie prin ordin de prefect în care invităm Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară, Serviciul de Metrologie și ne putem stabili un targhet, o zonă de activitate și putem face un control ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9744 lei
USD
Dolarul SUA
4.7191 lei
CHF
Francul elveţian
5.1701 lei
GBP
Lira sterlină
5.7415 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1518 lei
XAU
Gramul de aur
278.1602 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2569 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2848 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0182 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4671 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.4 o C
Dorohoi
19.5 o C
Bucecea
18.7 o C
Darabani
19.7 o C
Saveni
19.9 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.