Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava, organismul care asigură managementul Programului Operațional Comun (POC) România – Ucraina, a organizat luni la Botoșani o întâlnire cu jurnaliști și beneficiari ai POC.
”Brunch Regional” a fost o întrunire de cunoaștere directă a proiectelor de cooperare din fiecare zonă și a modului în care POC își face simțită prezența în comunitățile de graniță.
Dar iată despre ce proiecte este vorba la Botoșani:
”Rețea transfrontalieră de educație între județul Botoșani și districtul Hlyboka” – Consiliul Județean Botoșani
”Forță de muncă creativă pentru viitor transfrontalier” - Asociația B-Right Media & Casa Corpului Didactic Botoșani
”Parteneriat România-Ucraina pentru combaterea schimbărilor climatice” – Primăria Botoșani
”Înapoi către rădăcinile noastre comune” - Primăria Botoșani & Direcția Județeană de Cultură
”Soluții comune pentru probleme comune: dezastrele naturale și cele produse de mâna omului” – Primăria Păltiniș & Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” Botoșani
”Acțiuni comune la granița româno - ucraineană pentru prevenirea dezastrelor naturale și a celor produse de mâna omului” - Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” Botoșani
”Cooperare transfrontalieră pentru intervenții și salvare în caz de incendii” – Primăria Vlădeni
”Cooperare regională între România și Ucraina pentru prevenirea și lupta împotriva criminalității” - Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani
Managerii au făcut o prezentare a proiectelor, au răspuns la întrebări, iar unii au avut și ceva ofuri. Primarul de Vlădeni a cerut reducerea birocrației în accesarea fondurilor transfrontaliere.
”De fiecare dată am spus: nu îmi mai trebuie fonduri europene pentru că răspund cu familia, cu casa, ani de zile și trebuie să tremur până la ultima zi de control. Asta este rugămintea mea: să vă ușurați munca și nouă la fel, ghidurile de finanțare se pot face mai simple”,
Voicu Murariu, primar Vlădeni.
De la întrunire nu au lipsit reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), care au arătat că prin mâinile funcționarilor de la direcția de prim control trec tone de documente, insistând asupra faptului că beneficiarii și MDLPA trebuie să facă echipă astfel încât să nu rămână vreun euro necheltuit din fondurile transfrontaliere.
”Lucrăm în aceeași barcă și pentru același scop: să tragem aceste fonduri, să intre în România, să dezvoltăm țara noastră. Așa că nu am fost și nu suntem niște sperietori cei de la control, dimpotrivă încercăm să rezolvăm fiecare problemă pe care o aveți și să ajungem să facem lucrurile corect și legal ca să putem să ne luăm toți banii în România, să îi accesăm, să îi cheltuim pe toți. Suntem într-o simbioză, adică noi aducem banii, dvs. faceți proiectele. Dacă dvs. nu le-ați mai face nu am mai exista nici noi și invers, adică trebuie să lucrăm împreună”,
Marieta Enache, director Direcția Control Prim Nivel a MDLPA.
Întâlnirea de la Botoșani este doar una dintr-o serie de 9 evenimente regionale organizate de BRCT Suceava de Ziua Cooperării Europene. Sub egida ”Proiecte fără granițe – Romania – Ucraina”, câte o astfel de întâlnire va avea loc în fiecare județ din aria POC.
După întrunirea de la Botoșani, care s-a bucurat de participarea directorului executiv al BRCT Suceava, Cezar Grozavu, și a directorului Secretariatului Tehnic Comun, Ingrid Bucșă, vor urma evenimente locale în România, la Suceava, Tulcea, Baia Mare, Satu Mare și în Ucraina, la Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Uzhgorod, și Izmail, toate în perioada 20 septembrie – 1 octombrie 2021.
Scopul întâlnirilor regionale este de a arăta impactul cooperării transfrontaliere România-Ucraina asupra cetățenilor și zonelor de frontieră, dar și de a promova proiectele de cooperare ca instrumente utile pentru a răspunde problemelor reale din fiecare regiune. Va fi realizată o retrospectivă a muncii susținute în beneficiul comun de către autorități, instituții și persoane, regiuni și țări, dar și a parteneriatelor construite înăuntrul și în afara granițelor Uniunii Europene.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024