Botoșăneanul care era angajat la
Teatrul Mihai Eminescu plecase în Anglia la muncă iar locuința nu mai era ocupată de nimeni.
”Ultima evacuare s-a făcut acum două săptămâni, în cartierul Călugăreni. Datoria era destul de mare, aproape 25.000 de lei. Persoana respectivă împreună cu familia este plecată în străinătate, în Anglia am aflat noi. El a fost salariat al unei unităţi de stat. Nu a mai venit să predea locuinţa, a trebuit să ne adresăm justiţiei, până a apărut hotărârea judecătorească, până s-a plus în aplicare de către executorul judecătoresc, timpul a trecut”, a declarat
Florinel Gornea, director adjunct Locativa.
La momentul în care s-a efectuat operațiunea de evacuare, locuința era deja eliberată de lucruri. Vecinii ar fi povestit că, părinții titularului de contract veniseră să ridice mobila cu o seară înainte.
”
Acolo s-a furnizat căldură în perioada de iarnă şi doar au încălzit pereţii. La chirie era în jur de 7.800 de lei. Întâmplător, lucrurile erau puţine. Acum un an când nu aveam hotărâre judecătorească am aflat de la vecini că mobila fusese ridicată de către părinţi. Avem deschis în instanţă în jur de 300 de acţiuni, per total, nu numai locuinţe ANL”, a mai spus
directorul de la Locativa.
Apartamentul urmează să fie repartizat următoarei persoane care se află pe lista de așteptare și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de locuință
ANL. (G.E.)
CITEȘTE:
Evacuare cu jandarmi în municipiu, vecinii chiriașilor au vrut să pună executorul pe fugă – FOTOGALERIE