Reorganizările instituţionale vor duce la reducerea numărului de personal, angajaţii din acele instituţii având suficient timp să găsească alternative, a declarat luni ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
El a fost întrebat de jurnalişti dacă se vor face concedieri în sectorul public, în condiţiile în care premierul Marcel Ciolacu a afirmat că angajările la stat vor fi îngheţate în anul 2025 şi se va trece rapid la desfiinţarea şi comasarea de instituţii şi agenţii publice.
Totodată, premierul a subliniat că va fi înfiinţat Departamentul pentru Eficientizarea Activităţii Guvernamentale, care va reduce cheltuielile statului cu 1% din PIB anul viitor, potrivit digi24.ro
„Nu cred că este nevoie în momentul de faţă de asemenea concedieri în masă, dar reorganizările instituţionale vor duce la reducerea numărului de personal. Îmi doresc ca acest surplus de personal să fie absorbit de mediul privat. De aceea, nu se fac lucrurile de azi pe mâine. Nu sunt neapărat concedieri pentru că sunt, pe de o parte, şi plecările naturale. Dacă semnalul este clar şi ştim exact de la bun început care sunt instituţiile care vor suferi modificări, acolo deja angajaţii din sectorul public ştiu ce-i aşteaptă şi au timp suficient, luni de zile, să găsească alternative. Mediul privat are nevoie de oameni pregătiţi. Nu ne dorim să bruscăm nici sistemul bugetar, nu dorim să bruscăm nici mediul de afaceri, nici mediul privat şi acest fenomen natural trebuie susţinut şi încurajat. Sunt convins că foarte multe persoane din mediul public se pot recalifica sau se pot reangaja imediat în mediul privat”, a menţionat Tanczos Barna.
Totodată, el a subliniat că instituţiile şi modul în care ele vor fi reorganizate, comasate, regândite, intră pe agenda departamentului condus de premierul Marcel Ciolacu şi Ilie Bolojan.
Click AICI pentru continuarea articolului
Enriko Papa revine în Liga 1 dar nu la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Nicole Kidman într-o dramă erotică explozivă la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în prima lună a anului 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Planul Roșu activat la Suceava: Un tânăr mort după ce un microbuz s-a răsturnat
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
După cinci ani, Anamaria Prodan a spus de ce l-a lovit pe Dan Alexa, după meciul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile