După mai multe dispute, săptămâna aceasta s-a votat bugetul local pentru anul 2020. Membrul unui partid, prezentat drept posibil candidat la Primăria Botoșani, a făcut câteva considerații despre acest subiect.
În cadrul unei conferințe de presă, Mihaela Stoiciuc Vasilică a precizat că cele două partide, respectiv PSD și PNL, nu mai țin cont de obligațiile pe care le au față de cetățeni.
„Nu mi se pare normal să avem un buget la secret. Conform legii, bugetul trebuia prezentat ca proiect în totalitate, defalcat, pe fiecare leuț, cu 15 zile înainte de a fi supus adoptării. Nu s-a făcut acest lucru, pe site-ul Primăriei există o schiță de buget de două pagini jumătate, cu niște direcții generale pentru cheltuielile bugetare”,
Mihaela Stoiciuc Vasilică, membră Partidul Pro România.
Ea susține că nici măcar o parte din consilierii locali nu ar fi avut acces la acest buget decât cu două zile înainte de ședința de Consiliu Local.
„Vrem să știm cine minte, minte partidul care spune că a pus totul la dispoziție, că a făcut totul conform legii, a respectat până la ultima literă procedura sau minte cel care spune că nu i s-a pus la dispoziție, că nu a avut acces? Nu se poate să acceptăm în continuare această bătaie de joc, această vină aruncată în permanență de pe unul pe altul”,
Mihaela Stoiciuc Vasilică, membră Partidul Pro România.
Și susține că cetățeanul trebuie să își dea cu părerea, să-și spună nevoile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile