Deputatul PDL, Cătălin Buhăianu a zîmbit cînd a auzit acuzele care i s-au adus de către Răzvan Rotaru din PSD şi a afirmat că în general în cazul acestuia vorbeşte gura fără el şi acest lucru s-ar putea solda cu anumite acţiuni în instanţă. De asemenea, el a afirmat că, prin plecarea sa din PSD el a dorit să pună capăt unei relaţii tensionate pe care o avea pe atunci cu fostul preşedinte al PSD, Constantin Conţac. „
Eu am plecat din PSD din cauza unei relaţii tensionate cu Constantin Conţac şi cei din PSD pot să confirme acest lucru. Acesta a fost motivul pentru care am plecat din PSD şi nu am plecat la putere, am plecat în partid de opoziţie în 2007, deci ca să spunem adevărul istoric. În rest să îmi demonstreze cine acuză care au fost licitaţiile în care m-am implicat eu, pentru că eu nu sunt în măsură să contractez ceva pentru că eu nu gestionez un buget, nu sunt ordonator de credite”, susţine
Cătălin Buhăianu.