Bunica Parascheva trăieşte în Botoşani, judeţul cu cele mai mici pensii din România.
A muncit toată viaţa, iar acum primeşte 1.000 de lei în fiecare lună. A plătit 5.000 de lei doar pentru lemne, iar tratamentul pentru cancerul de care suferă o doboară mai mult decât boala în sine.
Au muncit zeci de ani şi acum sunt obligaţi să se descurce cu o mână de mărunţiş. Impresionant este că, din puţinul pe care-l au, pun deoparte bani pentru lemnele de iarnă, dar pentru aceste economii taie altele de pe listă. Şi pe ei îi taie de pe liste, mereu, politicienii.
Niciodată nu-s bani suficienţi pentru bătrânii României, scrie Antena3.ro. Bolnavă de cancer, bunica are un mesaj pentru ministrul Muncii, Marius Budăi.
”Domnule ministru, te rog... Plângând te rog să mă salvezi. Ca să ne ajungă banii pentru boala mea, cancer, și să pot trăi”, spune Bunica Parascheva.
Cât au costă lemnele?
”Aoleu, nu mai spune. De când sunt eu n-am văzut așa prețuri, 50 de milioane. Am strâns în fiecare lună, și am și băiatul, și a pus și el”, spune bunica din Botoșani.
Pensionara are nevoie de medicamente lunar. Şi ele costă. Cum să împartă mia de lei la toate cheltuielile pe care le are? Pentru nepoţi are cadou câteva bomboane.
”Îmi plătesc cursa, plătesc maxi-taxi, de acolo iar alt maxi-taxi, și se duc banii. Și după rețetă am venit acasă cu un covrig. Vine Moș Nicolae, dacă vine găsește mamaia niște bombonele, că am strâns și pentru nepoței. Mă rog la Dumnezeu să nu cad la pat, să nu necăjesc pe nimeni”, mai spune Bunica Parascheva.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024