(P) Într-o atmosferă emoționantă, alături de toți angajații, de prieteni și colaboratori, duminică la amiază a fost sfințit la Botoșani un nou cămin destinat vârstnicilor. ”Bunici de poveste” s-a deschis în strada Hatman Arbore nr. 50 și reprezintă un concept premium de îngrijire pentru seniori.
După cum o sugerează chiar și numele, odată ajunse aici, persoanele de vârsta a treia pășesc într-un tărâm desprins parcă dintr-o poveste. Au la dispoziție o grădină de 3.000 de metri pătrați cu tot felul de pomi fructiferi, de la mere la cireșe, din care nu lipsesc gazonul întreținut la zi, aleile pavate și chiar un leagăn.
Și ceea ce probabil că nici măcar un singur cămin pentru bătrâni din Botoșani nu are, ”Bunici de poveste” este dotat inclusiv cu o piscină, pe care administratorii abia așteaptă să o pornească în sezonul cald pentru că - nu-i așa? - vârsta este doar un număr și nu trebuie să îngrădească posibilitatea unei bătrâneți frumoase și liniștite.
Povestea continuă și la interior, unde sunt amenajate nouă camere cu 30 de locuri. Toate sunt dotate cu televizor astfel că în ziua inaugurării, când preoții au sfințit centrul, unii vârstnici tocmai urmăreau Sfânta Liturghie. Absolut toate paturile sunt electrice, ușurând ridicarea și coborârea pensionarilor care le ocupă.
Căminul de bătrâni dispune de patru grupuri sanitare modernizate cu facilități pentru vârstnici, de vestiare, holuri largi, terase și de saloane pentru servirea meselor.
Fiindcă veni vorba de masă, trebuie spus că meniurile sunt personalizate în funcție de starea de sănătate și de eventualele regimuri pe care trebuie să le respecte beneficiarii centrului.
”Bunici de poveste” nu este însă doar un loc în care cei ajunși să stea cu ochii în ecranul TV-ului. Dincolo de curtea cu toate dotările sale, vârstnicii sunt incluși într-un program de terapie prin activități și de jocuri de societate, iar cei cărora starea de sănătate le permite vor avea parte inclusiv de excursii.
Dar pentru că la un complex cu un astfel de profil lucrul cu sufletul este probabil cel mai important dintre toate, seniorii au parte inclusiv de consiliere duhovnicească.
Casa de bătrâni este deservită 24 de ore din 24 de personal specializat, asistente medicale și infirmiere cu vastă experiență în domeniu.
Astfel că toți cei care doresc să ofere un amurg de viață demn și decent seniorilor din familiile lor, pot apela 0750.121.831 și 0750.661.874, numere la care pot afla mai multe și despre prețuri, care în general depind și de starea de sănătate a unei persoane și nevoia de medicație.
Sau vă puteți deplasa personal la centrul de lângă Mănăstirea Popăuți, ai cărui reprezentanți promit că, ”te ajutăm să ai grijă de cei dragi” în ”cele mai bune condiții de cazare”.
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile