Marele eveniment al săptămânii, Bursa locurilor de muncă la de la Dorohoi, organizat de Direcția de Asistență Socială a fost pentru mulți dintre oamenii în căutarea unei slujbe... o dezamăgire, scrie Vocea Dorohoiului.
Un grup de tinere cu studii superioare în administrație publică, asistență socială, relații publice și comunicare a intrat cu speranța că poate vor găsi ceva de muncă. Holul instituției a fost foarte aglomerat, iar oameni s-au dus imediat la panoul cu locurile de muncă, dar conform bazei de date, doar 34 de angajatori erau trecuți, o parte cu locuri de muncă erau de fapt în municipiul Botoșani, şi doar câteva în Dorohoi.
În deschiderea bursei locurilor de muncă a luat cuvântul primarul Dorin Alexandrescu, iar viceprimarul Lucian Topalagă a fost şi el prezent în sală, însă doar a asistat.
Tinerii, în special, s-au convins repede de ce job-uri li se oferă și au părăsit bursa rând pe rând, începând din primele zece minute de la deschidere. O parte din angajatori și-au întocmit liste pentru eventualii angajați.
”Am post de femeie de serviciu și unul de spălător de covoare. Au lăsat numere de telefon și îi vom anunța când organizăm concursul. Bărbații nu prea par interesați să lucreze la spălătoria de covoare, deși este un efort pe măsura unui bărbat. Sunt pretenții din start, câți bani câștig și câte ore muncesc”, a spus unul dintre angajatori.
”Am nevoie de un vânzător pentru produse industriale, am lucrat în domeniu și știu cum e acest serviciu. Am angajați vechi care muncesc de 10 ani, dar am avut și persoane care au stat o săptămână și au plecat. Înainte de a-mi pune condiții, vreau să văd și eu ce îmi oferă viitorul angajat”, a spus un om de afaceri.
La pupitrele angajatorilor, care s-au înscris cu ofertă la panou, au fost și absențe în sală, din 34 fiind prezenţi doar 25 de agenți. Iar dintre cei prezenți, o parte mică și-au notat clienții interesați, o parte au venit doar pentru a testa piața, iar o parte au venit cu posturi care se vor debloca în viitor, ceea ce înseamnă că momentan nu au avut un serviciu de oferit.
”Putem spune că au fost în jur de 150 de participanți, 25 de firme prezente, 128 de locuri de muncă în tot județul Botoșani, din care 40 în Dorohoi, 80 de persoane au fost consiliate și 15 persoane s-au înscris la cursurile organizate de DAS, în acest proiect. Multe persoane au lăsat CV-uri și au fost înregistrate de firmele prezente. Săptămâna viitoare vom știi mai multe despre numărul de angajați”, a afirmat Radu Surdu, directorul DAS.
Chiar dacă la intrare toată lumea a primit pliante despre proiectul ”Centre de consiliere mediere și formare profesională”, din cursurile proiectului cele previzionate a fi organizate de Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, sunt doar pentru competențe antreprenoriale, expert accesare fonduri europene și asistent relații publice și comunicare sunt, pentru celelalte nu se mai fac înscrieri.
”Este primul eveniment pe care DAS l-a organizat,Bursa locurilor de muncă, am zis că numărul de participanți a fost destul de bun. Faptul că noi am promovat acest eveniment, am făcut o campanie de publicitate, cu afișe, pliante, au fost invitate și unitățile administrative teritoriale limitrofe Dorohoiului și agenți economici. Aceasta a fost oferta pe piața muncii din data de 27 martie”, a încheiat Radu Surdu.
Tinerele cu studii superioare au plecat așa cum au venit, din nou dezamăgite că nu au unde să muncească.
CITEȘTE:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile