Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani a organizat în data de 13 decembrie 2013 “Bursa locurilor de muncă pentru tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului”.
La acest eveniment au participat efectiv un număr de 7 de agenți economici din următoarele domenii de activitate: confecții, prestări servicii pază și ordine, comerț, agricultură, construcții, asigurări precum și un număr de 54 de tineri din care 10 care beneficiază de asistență acordată de centrele de plasament şi 5 absolvenți de învățământ din rândul persoanelor cu handicap.
Scopul acestei acțiuni îl reprezintă creșterea șanselor de angajare în special a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție din centrele de plasament şi dezvoltarea unei cariere profesionale în meserii solicitate pe piața forței de muncă.
[[banner]]
Tinerii prezenți la această acțiune au primit în primul rând catalogul cu toate locurile de muncă disponibile cât și broșuri cu informații utile privind piața muncii, iar cei interesați au beneficiat de consiliere de grup privind oportunitățile de angajare și serviciile de care pot beneficia gratuit până la identificarea unui loc de muncă și integrarea pe piața muncii.
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții societăților, 7 tineri au fost selectați în vederea angajării pentru a participa la probe de lucru la sediul firmelor. La Bursa locurilor de muncă organizată astăzi au fost disponibile 148 de locuri de muncă pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție al copilului.
CITEȘTE:
Vârstnici şi absolvenţi susţinuţi de stat la locul de muncă