Există mai multe tipuri de burse care li se acordă elevilor ce obțin rezultate foarte bune la învățătură prin olimpiade și concursuri sau care au media mai mare de 9.50.
Începând cu anul școlar 2024-2025, se acordă burse de până la 3.000 de lei pentru elevi. Ministerul Educației schimbă regulile privind acordarea burselor de merit și cele rezultate în urma olimpiadelor și concursurilor școlare.
Ministerul Educației propune și un nou tip de bursă, de reziliență, pentru elevii cu medii de peste 7, conform noilor criterii de acordare a burselor pentru elevi pentru anul școlar 2024-2025 din proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG). Bursa de reziliență va avea valoarea de 300 de lei pe lună.
În plus, conform ministrei Ligia Deca, la zece absențe, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică, scrie Edupedu.
Între timp, în acest an școlar, bursa de merit se acordă, în 2024, celor mai buni 30% elevi din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Bursele de merit se acordă în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale.
Pentru a beneficia de bursa de merit în 2024, elevii trebuie să depună la secretatul școlii copiile certificate ale diplomelor obținute la competiții, în primele 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor din anul școlar, potrivit romaniatv.ro.
Totodată, pentru bursele de excelență olimpică I se iau în calcul distincțiile, premiul I, II, III și mențiuni obținute la olimpiade internaționale. Asta include și Olimpiada națională a Sportului Școlar.
Bursele de merit se plătesc lunar pe perioada cursurilor școlare, pe data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
Un elev poate beneficia de o singură bursă de merit pe an, indiferent e rezultatele obținute în anul școlar anterior.
În anul școlar 2023-2024, valoarea bursei de merit pentru elevi este de 450 de lei, dar lunar se scad zilele când nu s-au făcut cursuri, astfel că diferă cuantumul.
Citește articolul integral AICI
(Foto: Getty Images)
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024