Consiliul Județean Botoșani acordă peste 130 de burse pentru susținerea elevilor din învățământul special
Consiliul Județean Botoșani acordă o importanță deosebită educației și își propune să adopte măsuri care să contribuie la dezvoltarea sistemului de învățământ local și mai ales să acorde sprijin categoriilor de elevi defavorizați în vederea încurajării frecventării cursurilor și prevenirii abandonului școlar.
În acest sens, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, supune votului în ședința ordinară a Consiliului Județean din data de 12 noiembrie 2020, proiectul de hotărâre ce vizează acordarea unui număr de 131 de burse de ajutor social pentru elevii care frecventează învățământul special al Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani și cel al Școlii Profesionale Speciale ”Ion Pillat” Dorohoi.
Potrivit proiectului de hotărâre propus, cuantumul fiecărei burse este de 150 de lei lunar și se acordă pentru anul școlar 2020 – 2021 copiilor orfani sau cu diverse afecțiuni medicale, toate sumele necesare fiind asigurate integral din bugetul Consiliului Județean.
„Consider că se impune ca autoritățile publice locale să se implice activ și cu toate resursele pe care le au la dispoziție pentru a îmbunătăți accesul la educație pentru toți elevii și în special pentru cei care se află în situații nefericite ce ar putea să îi determine să abandoneze școala. Copiii trebuie plasați mereu pe primul loc și trebuie să le acordăm tot sprijinul pentru a avea acces la educație astfel încât să se poată dezvolta în adulți independenți”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, a burselor de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual de consiliul de administrație al Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani și cel al Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
Având în vedere specificul acestor unități de învățământ și dosarele depuse de către aparținătorii legali ai elevilor, consiliile de administrație ale celor două școli au hotărât acordarea în anul școlar 2020 – 2021 numai a burselor de ajutor social, utilizând ca și criterii de acordare categoriile de elevi care se încadrează în prevederile art.13 lit. a) și c) din Ordinul nr. 5576/2011, modificat și completat prin Ordinul nr. 3480/2018.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024