Proiectul de lege a fost adoptat miercuri, 11 septembrie 2024, de Senat și prevede ca elevii beneficiari de burse școlare să primească bani și pentru zilele de vacanță dintre modulele școlare.
Bursele elevilor ar urma să fie plătite și pentru zilele de vacanță dintre modulele școlare, care în prezent, potrivit regulilor de calcul se scad lunar din numărul de zile lucrătoare, prevede un proiect de lege USR, adoptat miercuri de Senat, scrie edupedu.ro.
„Elevii de la cursurile cu frecvenţa de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse care se acordă pe tot parcursul anului şcolar, cu excepţia vacanţei dintre anii şcolari pe perioada căreia se acordă numai bursele sociale”, ar urma să scrie la articolul 108 din legea 198/2023, după cum se arată în propunerea legislativă a unui grup de parlamentari USR.
În anul școlar 2024-2025, elevii vor primi bursele de merit, reziliență și tehnologice, în cuantumul minim stabilit de legea educației, doar în lunile martie și mai.
Calendarul anului școlar care a început la 1 septembrie prevede cel puțin o zi de vacanță în restul lunilor, care afectează suma calculată pe formula din metodologie.
Bursele de merit, de reziliență și tehnologice se calculează după o formulă care are în vedere zilele de vacanță și zilele libere / sărbătorile legale. Formula este (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde:
Proiectul de lege citat modifică şi titulatura „bursei de merit” în „bursă de studiu, care reprezintă o formă de stimulare a performanţei elevilor raportată la colectivul clasei din care fac parte”.
În termen de 45 de zile de la adoptarea legii, Ministerul Educației să actualizeze prevederile din metodologia-cadru, mai menționează propunerea legislativă care urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
(Foto: Fanatik.ro)
Ce bine că vin alegerile! CNAIR construiește un pod nou peste Siret în locul celui de 91 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
”Ciobi” a văzut un 11 metru cu Oțelul: A fost călcat de adversar
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Cătălin Silegeanu și echipa AUR continuă dialogul cu cetățenii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 09, 2024