Aproximativ 120 de elevi botoşăneni au pierdut ajutorul financiar acordat de stat în cadrul Programului Bani de Liceu. Aceştia fie au absentat nemotivat de la cursurile şcolare fie au rămas fără burse în urma unui control derulat de Curtea de Conturi prin care s-a depistat că venitul per membru de familie depăşea plafonul stabilit prin lege.
Iniţial numărul beneficiarilor de burse în rândul elevilor de la liceu a fost de 4.997
însă aceştia s-au împuţinat în primele luni ale acestui an.
„În luna martie au fost 4.716 beneficiari iar în aprilie 4.599 de beneficiari, ceea ce înseamnă că au pierdut bursele 117 elevi”, a declarat
Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct.
În urma controlului derulat de Curtea de Conturi s-a constatat că o parte dintre familiile din care provin liceeni care au beneficiat de burse au înregistrat venituri mai mari de pragul de 150 de lei per membru de familie, motiv pentru care aceştia au fost sistaţi de la plată. În cea de-a doua categorie sunt incluşi liceenii care au înregistrat absenţe nemotivate. În cazul acestora, la un număr dec 10 absenţe nemotivate ajutorul financiar lunar le este diminuat cu 25%, în timp ce la 20 de absenţe cuantumul bursei este redus la jumătate. Se aplică sistarea de la plată în cazul elevilor care au mai mult de 20 de absenţe nemotivate.
În cadrul Programului Bani de Liceu elevii care se încadrează criteriilor de acordare a acestui sprijin financiar beneficiază lunar de 180 de lei.