Vestra Industry, companie integral românească, specializată în furnizarea de echipamente și servicii în industria de utilități din România, estimează pentru anul acesta o creștere a afacerilor până la pragul de 75 de milioane de lei, în creștere cu 20 de milioane de lei față de 2018, datorită proiectelor finanțate din fonduri europene.
Vestra Industry s-a desprins în 2015 din grupul integrat Elsaco, una dintre cele mai puternice companii care furnizează soluții de creștere a eficienței energetice din România, cu scopul de a oferi performanță și specializare înaltă pe segmentul furnizării de echipamente și servicii în industria de utilități.
„Am evoluat de-a lungul anilor și ne-am adaptat constant nevoilor din piață și cerințelor din partea clienților. Anul acesta, prognozele de business pe care le-am făcut arată mai bine decât în 2018 datorită fondurilor europene deschise în domeniul utilităților. Regiile de apă din mai multe județe ale țării au întocmit proiecte, au aplicat și au câștigat finanțări europene, iar constructorii au ales să lucreze cu noi, Vestra, datorită experienței și seriozității cu care ne-am implicat în toate proiectele de până acum”,
Vlad Iftime (foto dreapta), director general Vestra Industry.
La cinci ani de la intrarea în piața locală ca entitate juridică de sine stătătoare, acesta consideră că decizia Consiliului de Administrație al Elsaco a influențat în sens pozitiv întreaga dinamică a proceselor de vânzare de echipamente și soluții oferite de Vestra.
„Funcționăm independent de grup, dar beneficiind de capitalul de încredere acumulat de acesta, ne-am stabilit propriul drum, însă ne consultăm cu cei mai experimentați decât noi”,
Vlad Iftime, director general Vestra Industry.
Fosta Divizie de Echipamente și Servicii Utilități din grup a contribuit anual în medie cu 22% la rezultatele financiare ale Elsaco Electronic.
La scurt timp de la înființare, Vestra, condusă de fiul cel mare al lui Valeriu Iftime, președintele grupului ”Elsaco”, a început colaborarea cu Rockwell Automation, lider mondial în furnizarea de soluții de automatizare industrială, cu afaceri anuale ce depășesc 6 miliarde de dolari.
Astfel, Vestra a devenit distribuitor autorizat pentru piața locală, scrie ReporterGlobal.ro, grație forței de vânzări care acoperă întregul teritoriu al României. Rockwell Automation este unul dintre cei 36 de parteneri externi cu care lucrează Vestra Industry pentru piața din România.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024