Business din tunsul oilor: Doi frați din Botoșani asaltați de comenzi: Trebuie să fii profesionist - FOTO

Odată pe an, ciobanii trebuie să-şi tundă oile, mai ales atunci când vine sezonul cald. Aparent simplu, tunsul oilor este însă treabă de profesionişti. Trebuie bine ştiut cum se taie lâna, pe unde, cum se ţine oaia şi în plus foarte multă răbdare şi atenţie. Una dintre cele mai mari probleme în momentul de faţă, în România, este că aceşti „frizeri” de oi sunt pe cale de dispariţie. În plus, tunsul tradiţional la foarfece nu mai este demult profitabil în agricultura modernă.

Printre puţinii profesionişti din România care ştiu să tundă oile ca la carte, folosind tehnologie din Occident, sunt doi fraţi din zona Darabaniului, o localitate aflată în nordul judeţului Botoşani. Au o experienţă de aproximativ 17 ani în tunsul oilor, au făcut senzaţie în Spania cu puterea lor de muncă şi spun că s-au realizat din această meserie.  

Ucenicie începută în Spania  

Adrian şi Romică Grădinaru, în vârstă de 45 şi, respectiv, 34 de ani, sunt doi fraţi din zona Darabaniului, ambii de meserie mecanici agricoli. Au prins însă vremuri grele în care sărăcia bântuia prin satele din nordul judeţului, iar în urmă cu 17 ani, pentru a-şi câştiga pâinea, au fost nevoiţi să plece, ca majoritatea tinerilor din sate, în străinătate. Au ales Spania, pentru că acolo se afla, deja, la muncă, fratele lor mai mare, care le-a găsit de lucru. Au început la cules de măsline, în Andaluzia, în zona Cordobei. După muncă sau în pauze veneau însă să-şi vadă fratele cum tunde oile. Şi-au dat seama că este o activitate mai profitabilă şi au început să înveţe. Au urmat şi trei săptămâni de cursuri şi astfel au devenit „frizeri de oi”. 

Au început cu oi merinos tot în sudul Spaniei şi, fiind muncitori, au învăţat repede, ba chiar i-au uimit pe spanioli cu viteza şi puterea lor de muncă. „Fiindcă aveam familie acasă şi aveam nevoie de bani, făceam şi câte 200 de oi la zi. Luam câte 300 de euro în fiecare zi. Erau bani frumoşi”,

spune Adrian Grădinaru.

În cei 17 ani de tuns oi în Spania, cei doi fraţi au câştigat multă experienţă. Munceau sezonier, câte trei luni pe an, apoi se întorceau acasă.

„Veneam cu câte 7.000-8.000 de euro acasă, unde avem pământ, livadă, apoi iarăşi plecam în Spania”,

adaugă Adrian Grădinaru.  

Nu mai fac faţă comenzilor

Odată cu începerea pandemiei, cei doi fraţi nu au mai ajuns în Spania. Mai mult decât atât, au fost convinşi de familie să nu se mai întoarcă, mai ales că este cerere mare şi pe piaţa din România pentru astfel de profesionişti. Un cioban este dispus să plătească 8 lei pentru tunsul unei oi, aşa că cei doi fraţi au decis să facă o echipă de „frizeri” de oi, unică în judeţul Botoşani, dar cu comenzi peste tot în ţară, potrivit publicației Adevărul

„Din cauza pandemiei ne-am întors. Cu insistenţa soţiei şi a copiilor ne-am hotărât să rămânem aici. În România sunt puţini care fac asta”,

spune Adrian Grădinaru.  

În sezonul de tuns, adică primăvara târziu, cei doi fraţi abia mai fac faţă comenzilor.

„ Nu putem dovedi în judeţul Botoşani”,

spune şi Romică Grădinaru.

 Mai ales că la oile karakul, specifice judeţului Botoşani, treaba merge mai greu, din cauza lânii mai aspre, reuşind să tundă puţin peste 100 de oi pe zi. Cei doi fraţi sunt însă mulţumiţi, cu atât mai mult cu cât se află aproape de familie şi le rămân în mână, numai de la un client, câte 3.500 de lei.

„Dacă dai la o parte cheltuielile, rămâi cu 3.500 de lei. Ceea ce e bine. Activitatea asta o poţi face 40 de zile pe an”,

spune Adrian Grădinaru.

Cei doi fraţi tund oile cu ajutorul unor maşini speciale, electrice. Spun că acestea dau un randament net superior faţă de tunsul la foarfece, dar şi că, pentru a fi un bun profesionist, trebuie să ai experienţă şi cunoştinţe.

 „La foarfecă faci 20 de oi pe zi. La maşină electrică reuşeşti să faci între 100 şi 200 de oi pe zi.  Dar trebuie condiţie fizică, trebuie să ştii cum să ţii oaia şi multă atenţie, ca să nu o tai. Trebuie să fii profesionist şi să-ţi placă să faci meseria asta. Să o respecţi”,

spune Romică Grădinaru.

Click AICI pentru articolul complet