Botoșăneanul a fost reținut de polițiști după ce a comis mai multe infracțiuni rutiere.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi sustras un autoturism, aparținând unui bărbat pe care îl cunoștea și l-ar fi condus pe drumul public, din comuna Lunca, fără a deține permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, aparatul etilotest, indicând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
(Foto: depositphotos)
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile