Municipalitatea a alocat fondurile necesare pentru deschiderea unui cabinet de medicină dentară destinat copiilor.
Va fi funcțional de luni, 9 ianuarie 2023 în incinta Școlii Gimnaziale „Sfânta Maria” din municipiu.
Primarul Cosmin Andrei s-a deplasat la această unitate de învățământ pentru a vedea rezultatul investiției Primăriei.
„Am făcut această investiție cu bani din bugetul local, cu ajutorul colegilor mei, nu ne oprim aici. La Școala 13 pentru că am avut deschiderea dnei director și am găsit locul potrivit pentru acest cabinet, am alocat fonduri, am făcut licitație pentru amenajare, lucrări de compartimentare și tot ce a fost nevoie pentru avizele DSP și avem funcțional acest cabinet de medicină dentară pentru toți copiii din municipiul Botoșani care urmează o formă de învățământ”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
A fost deja angajat un medic stomatologic, în urma unui concurs organizat de Primărie, iar în această perioadă este în derulare un examen pentru angajarea și a unui asistent medical.
Echipa medicală va merge inclusiv la ore, printre elevi pentru a promova o igienă sănătoasă pentru dantură.
„În primul rând vom face prevenție, educație sanitară corespunzătoare copiilor. Vom merge în clase să promovăm normele de sănătate orală, apoi tratarea leziunilor carioase incipiente și complicate. Și depistarea din timp, bineînțeles a anomaliilor dento-maxilare și dirijarea copiilor către medicii ortodonți. Este o paletă foarte largă de servicii și sperăm că vom avea și adresabilitate, îi așteptăm pe copii cu foarte mare plăcere”,
Nina Vasiliu, medic stomatologic
Elevii se vor putea programa la consult atât pentru rezolvarea unor probleme dentare cât și pentru o simplă evaluare.
„Pentru a avea un zâmbet frumos, și cred că e important să zâmbească, trebuie să aibă și o dantură frumoasă și atunci vizitarea acestui cabinet va fi un lucru benefic pentru ei. De asemenea, ce ne dorim noi pentru elevii din școala noastră, e ca ei să înțeleagă că mersul la stomatolog nu este o pedeapsă, trebuie perceput ca un control de rutină și îi ajută să aibă o igienă orală corespunzătoare și să aibă mai târziu o dantură de calitate”,
Mihaela Filip, director Școala nr. 13
Unitatea de învățământ are o populație școlară de 530 de copii pe trei nivele: preșcolar, primar și gimnazial.
„De luni, prima zi de școală, cabinetul va fi funcțional cu adresabilitate pentru tot municipiul Botoșani, pentru toți copiii care pot veni la un consult stomatologic sau pentru operațiuni care nu sunt foarte complicate. Bugetul a fost de aproximativ 115.000 de lei, bani de la bugetul local, așa cum am mai spus”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
De asemenea, primarul a transmis că a înaintat o adresă către școli pentru identificarea celui de-al doilea spațiu în vederea amenajării a următorului cabinet stomatologic destinat copiilor.
Un cabinet de acest fel este funcțional în incinta Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” și se bucură de adresabilitate în rândul elevilor.
Drama soților din Botoșani arși în incendiu, unul a murit celălalt a generat un scandal național
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Licitație pentru un tronson de drum de la Botoșani cu mari probleme
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Un nou COD GALBEN a fost emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Cătălin Bordea, din nou îndrăgostit: Iubita misterioasă, varianta premium a fostei soții
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Vești bune pentru părinți: Alocațiile copiilor cresc din nou în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile