Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că se analiza posibilitatea redeschiderii pieţelor de Crăciun. Iar, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis ca pieţele să fie redeschise, de la finalul acestei săptămâni, având în vedere că s-a menținut panta descendentă a numărului de infectări.
Ca o coincidență „întâmplătoare”, a doua zi au loc alegerile parlamentare.
”Daţi-mi voie să trec foarte scurt şi la tema numărul 1 din spaţiul public –pandemia. Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane infectate a scăzut semnificativ. Da, probabil în perioada înainte de sărbători s-a testat mai puţin, dar această scădere se poate observa peste tot în Europa. Această scădere nu e o întâmplare, o înşurubare la date, ci este o realitate, facem parte din ţările europene unde se înregistrează o scădere.
După discuţii cu specialiştii, am decis ca de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele. E cu siguranţă o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe, dar şi pentru românii care vor să îşi facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”,
a afirmat Klaus Iohannis
Măsura închiderii piețelor și oboarelor a fost luată în prima decadă a lunii în curs și a zguduit acest segment de activitate din toate județele țării. Piețarii au organizat proteste în toată țara, inclusiv la Botoșani, prefecții s-au contrat cu primarii pe marginea restricțiilor.
După două săptămâni în care oamenii au fost forțați să-și vândă marfa pe trotuar sau din portbagaj, guvernarea a anunțat că piețele pot funcționa totuși, iar redeschiderea lor coincide cu data la care se aleg noii senatori și deputați.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024